Video Nicuşor Dan, despre raportul făcut de Parchet privind anularea alegerilor: „Liderii europeni mi l-au cerut să-l citească în avion”

Data actualizării: Data publicării:
FED DECLARATII NICUSOR DAN 021025 FOCTR1_20361
Nicușor Dan. Foto. Administrația Prezidențială

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, la Copenhaga, după Comitetul Politic European, că, în cadrul grupului de lucru pe securitate, a prezentat raportul pe care Parchetul l-a făcut pe alegerile din noiembrie, anul trecut. „Am venit cu documentul și foarte mulți dintre oamenii cu care am discutat mi-au cerut o copie și au zis că vor să o citească în avion, la întoarcere. (...) Deci a existat interes” , a anunțat președintele.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nicușor Dan a fost întrebat dacă a discutat, la reuniunea Comunității Politice Europene, despre ,,raportul Georgescu”, adică datele furnizate de Parchetul General despre momentul alegerilor prezidențiale anulate.

„În primul rând, am venit cu documentul și foarte mulți dintre oamenii cu care am discutat mi-au cerut o copie și au zis că or să o citească în avion, la întoarcere. Am și pentru dumneavoastră, dacă vreți, în limba română, același document. Deci a existat interes. Ca să rezum ce v-am spus de dimineață, noutatea acestui document este că descrie un mecanism care, foarte pe scurt, înseamnă site-uri pe diferite teme, care sunt aparent benigne, cum a ar fi spiritualitatea, Parchetul dovedind că publicitatea a fost făcută de Rusia”.

Securitatea europeană, pe agenda discuțiilor

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, totodată, la Copenhaga, despre Consiliul European, că a avut pe agenda tema securităţii europene, inclusiv Ucraina.

„Aici, cea mai mare parte a discuţiilor s-a concentrate pe acel plan de acţiune cu care Comisia Europeană a spus că va veni la Consiliul European informal de la Bruxelles, de peste trei săptămâni”, a precizat şeful statului, arătând că au fost contribuţii ale statelor, cum să fie acest plan de acţiune.

„Noi aveam nişte instrumente financiare, pentru moment, pentru apărare europeană şi acum ele trebuie integrate într-un plan de acţiune”, a mai spus Nicuşor Dan.

Despre Comitetul Politic European, şeful statului a spus că a început cum 4 ani şi reuneşte ţările din UE, ţările din Europa, care nu sunt membre ale Uniunii şi câteva instituţii europene.

„Aici a fost o discuţie despre securitatea europeană. Ca şi discuţia de ieri, de la Consiliu, cânt vorbim de securitate, vorbim şi despre ameninţări fizice dar vorbim şi de drone. Am avut nişte experienţe pe plan European, săptămânile care au trecut, vorbim de războiul hidrind, de dezinformare şi atacuri cibernetice”, a menţionat preşedintele.

Aderarea Republicii Moldova la UE

Preşedintele a mai spus că în cadrul Comitetului politic a avut loc ulterior un grup de lucru pe tematica drogurilor, care s-a finalizat cu o declaraţie comună pe care România a asemnat-o de asemenea, care, în esenţă, spune că este un fenomen care ne afectează pe toţi şi că ţările europene, din Uniune şi sau nu, trebuie să colaboreze pe trasee, pe informaţii, pe urmărirea banilor şi pe partea ştiinţifică a fenomenului, care sunt substanţele şi care sunt metodele medicale pe care le avem la dispoziţie.

„A fost de asemenea o discuţie, în urmă cu doi ani s-a constituit un grup de lucru restrâns pe Moldova, la care România este parte din momentul în care acest grup s-a constituit, în care doamna preşedinte ne-a prezentat tabloul societăţii în aceste alegeri parlamentare care au trecut, situaţia pe corelarea administrativă şi legislativă cu exigenţele Uniunii şi s-a discutat despre paşii următori pentru aderarea efectivă a Republicii Moldova în UE”, a menţionat Nicuşor Dan.

Preşedintele a anunţat că a avut o discuţie bilaterală cu prim-ministru Suediei, unde a discutat foarte mult de posibilităţile de colaborare în ceea ce priveşte industria de apărare şi, în general, de colaborarea pe securitate şi pe economie şi o discuţie cu prim-ministrul Armeniei.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro