PNL și PDL au aprobat protocolul de fuziune

Data publicării:
Klaus Iohannis si Vasile Blaga-Mediafax Foto-Marius Dumbraveanu

Actualizare 13:30: Membrii PNL și PDL au aprobat fuziunea noului partid de centru-dreapta, care se va numi Partidul Național Liberal.

La alegerile prezidențiale din această toamnă, cele două partide vor candida sub numele Alianța Creștin-Liberală. Cel mai important lucru este stabilirea candidatului pentru fotoliul de la Cotroceni: Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu.

Liderii PDL spuneau în urmă cu câteva zile că numele candidatului Alianței Creștin-Liberale la alegerile prezidențiale va fi anunțat în preajma datei de 5 august.


Astăzi practic vom semna certificatul de naştere al noului partid. Odată ce astăzi în foruile supreme de conducere ale celor două partide luăm decizia fuziunii, nu mai e cale de întors. Ce vor face astăzi PDL şi PNL nu se mai desface”, le-a spus Vasile Blaga delegaţilor la Convenţia naţională a PDL, arătând că aceia care pariază că acest proces de fuziune nu se va realiza şi fac speculaţii „pariază greşit”.

Blaga a precizat motivele pentru care PDL trebuie să fuziuneze cu PNL şi să realizeze un partid puternic de centru-dreapta şi a arătat că fuziunea se va face pas cu pas în doi ani de zile.

„E ora construcţiei unui mare partid de centru-dreapta. Dacă vom rata acest obiectiv, vom fi responsabili de dominaţia PSD pentru cel puţin zece ani de acum încolo”, a mai spus Vasile Blaga.

El a arătat că două partide centru-dreapta de acelaşi calibru cum sunt PDL şi PNL separat şi-ar împărţi electoratul şi ar ieşi câştigător PSD.

Vasile Blaga a mai spus că a avut experienţa alianţelor şi că în România alianţele au început cu „veselie de nuntaş” şi s-au terminat „cu ceartă zgomotoasă”.

Preşedintele PDL a susţinut că nu vrea să fie anexa nimănui şi are convingerea că nici reprezentanţii PNL nu doresc acest lucru.

Emil Boc și Crin Antonescu, absenți de la congres

În ziua în care se decide oficial fuziunea, atât în tabăra PNL, cât şi în cea a PDL există nemulţumiţi care nu vor participa la evenimentele de astăzi.

Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu, dar şi fostul lider al PDL Emil Boc sunt marii absenţi de la congresul de fuziune PNL - PDL.

Victor Ponta, mesaj pentru liberali

Premierul Victor Ponta le-a transmis astăzi un mesaj liberalilor, foştilor colegi din Uniunea Social - Liberală. Mesajul a fost postat pe pagina oficială de Facebook a premierului.

Liderul social democrat le spune liberalilor că „trădătorii câştigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt, dar ruşinea lor e compensată de o funcţie în partidul cu 100 de conducători”.

El mai numeşte noul partid ce va rezulta din fuziunea PNL - PDL o reuniunea „a nebunilor şi mişeilor sub acelaşi acoperiş”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă dacă ții banii cash acasă în perioade de criză. Avertismentul economiștilor pentru români
Digi FM
Ce pensie are Tudorel Stoica, component al legendarei Steaua ’86: „Mi-e şi ruşine!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săndel Bălan, tatăl Andreei Bălan, marele absent de la nunta grandioasă cu Victor Cornea. Ce mesaj i-a...
Film Now
Deborra-Lee Furness, devastată după apariția lui Hugh Jackman la Met Gala cu Sutton Foster: „A fost o...
Adevarul
Primele poduri și viaducte de pe Autostrada Sibiu - Făgăraș au prins formă. Cum a avansat șantierul deschis...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 2.400.000 pensionari. „Banii, transferați”. Când intră pensia, marți, pe card?
Digi FM
20 de imagini de la nunta de poveste a Andreei Bălan. Turn de șampanie, tort superb cu poza mirilor și un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Reacția adorabilă a unui câine când stăpânul lui spune „cuvântul magic”. Imaginile au strâns milioane de...
Film Now
Sandra Bullock, fotografie rară cu copiii ei, de Ziua Mamei: „O onoare pe viață”. De ce a speriat-o gândul de...
UTV
Vezi imaginile de la nunta anului. Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit religios pe malul Lacului...