Pro România și-a format grup parlamentar în Camera Deputaților

Data actualizării: Data publicării:
Pro Romania FB

Partidul condus de Victor Ponta are de luni grup parlamentar. Anunțul a fost făcut, în plenul Camerei Deputaților, de ex-ministrul Daniel Constantin.

Pro Romania FB
Membri ai Pro Romania, inclusiv ex-premierul Victor Ponta. Sursă foto: Facebook

Grupul numără 20 de deputați, dintre care 16 au fost aleși pe lista PSD.

Liderul grupului va fi Daniel Constantin, iar vicepreședinți, Mircea Titus Dobre, Georgian Pop, Cătălin Nechifor și Octavian Petric.

„În baza articolului 13 alineatele 1 şi 7, coroborat cu articolul 15, alineatul 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, la începutul sesiunii parlamentare s-a constituit grupul parlamentar Pro România, format din 20 de deputaţi, din care 16, aşa cum spune Regulamentul, au candidat pe lista aceluiaşi partid, respectiv PSD”, a afirmat Daniel Constantin.

Acesta a cerut și demararea de negocieri astfel încât locurile în Biroul Permanent al Camerei să țină cont de apariția grupului parlamentar.

„La vremea când au fost înfiinţate alte grupuri nu exista nicio interdicţie în Regulament, acum există. Chiar dacă aţi putea să vă înfiinţaţi grupul astăzi, în Regulament se prevede că funcţiile se negociază şi se schimbă începând cu sesiunea următoare, adică nu întrerupem ce avem noi astăzi crezând că mai căpătaţi o funcţie. Discutăm la toamnă dacă veţi fi grup”, a răspuns Eugen Nicolicea (PSD).

Articolele din Regulament invocate de Daniel Constantin prevăd:

Art. 13. (1) Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor formate din cel puţin 10 deputaţi. Ele se pot constitui din deputaţi care au candidat în alegeri pe lista aceluiaşi partid politic, a aceleiaşi formaţiuni politice, pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi din deputaţi care au candidat ca independenţi. Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au obţinut mandatul de deputat în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţia României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentar.

(...)

(7) În cazul constituirii de noi grupuri parlamentare, acestea sunt prezentate plenului de către liderii lor, la începutul sesiunii parlamentare.

Săptămâna trecută, partidul condus de ex-premierul Victor Ponta a racolat patru deputați de la PSD: fostul premier Mihai Tudose, Georgian Pop, Oana Silvia Vlăducă și Adrian Pau. Tot săptămâna trecută, partidului Pro România i s-a alăturat deputatul de Ilfov Alexandra Corina Bogaciu, care demisionase din PSD în noiembrie 2018. Odată cu aceste plecări, coaliția PSD-ALDE nu mai deține majoritatea în Camera condusă de Liviu Dragnea (coaliția mai are 161 de deputați, iar majoritatea este de 165).

Ulterior, după ședința de duminică a Comitetului Executiv al PSD, Liviu Dragnea s-a referit la Pro România făcând referire la „securiști”. „Securiştii şi-au făcut două partide. Unul pe stânga, unul pe dreapta. Pe stânga este partidul lui Maior şi Coldea – Pro România şi pe dreapta partidul lui Cioloş, e simplu. Asta arată foarte mare disperare, faptul că au început să desfacă conservele, arată o mare disperare, ceea ce e de bine”, a declarat Dragnea.

Victor Ponta a avut o replică dură pentru fostul său subaltern, transmițându-i lui Liviu Dragnea că „iar se scarpină la bubă” şi amintindu-i că în 2015, când a fost condamnat, a venit la el şi l-a bătut la cap să meargă la „băieţii“ de la SRI să îl ajute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Victor Ponta, mesaj pentru PSD: „Sunt de părere că trebuie să vă aliați cu AUR, dar sunt și de părere că...
Newsweek
Care pensionari iau 550 de lei în plus la pensie în luna mai? Când încep să se distribuie banii - joi sau luni
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale