Proiect de lege pentru depolitizarea CCR și eliminarea cenzurii

Data actualizării: Data publicării:
valer dorneanu bun

Parlamentarii Uniunii Salvați România depun, miercuri, un proiect de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (nr. 47/1992), în sensul introducerii interdicției de a fi numită în funcția de judecător o persoană care a fost membru de partid în ultimii nouă ani. De asemenea, inițiatorii doresc să instituie prin lege obligativitatea publicării opiniilor separate în motivările CCR.

„Partidul Uniunea Salvaţi România va depune, miercuri, un proiect de modificare a Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, care să accentueze libertatea judecătorilor constituţionali de a formula opinii separate. Necesitatea proiectului de lege a apărut după ce în urmă cu doar câteva zile motivarea unei decizii controversate a Curţii Constituţionale a României a fost publicată fără a mai include şi opinia separată exprimată de judecătoarea Livia Stanciu”, transmite formațiunea printr-un comunicat.

Proiectul USR propune modificarea şi completarea unor articole din Legea nr. 47/1992 astfel încât să „accentueze libertatea judecătorilor constituţionali de a formula opinii separate” şi să statueze obligativitatea publicării opiniei separate în forma prezentată de autorul ei, fără nicio ingerinţă din partea celorlalţi judecători.

Proiectul introduce, de asemenea, noi condiţii pentru numirea în funcţia de judecător constituţional, respectiv cea de a deţine titlul universitar de doctor în drept şi cea de a nu fi fost membru într-un partid politic în ultimii nouă ani. Aceste condiţii au rolul, potrivit inițiatorilor, de a asigura îndeplinirea criteriilor de integritate şi de independenţă politică a judecătorilor CCR.

„Curtea Constituţională este o instituţie fundamentală pentru democraţia noastră. Deşi sunt numiţi de către Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României, judecătorii Curţi Constituţionale trebuie să fie imparţiali, iar deciziile lor nu trebuie afectate de considerente de ordin politic. Pentru a da eficienţă principiului independenţei judecătorilor Curţii Constituţionale USR consideră oportun a introduce între criteriile de selecţie a judecătorilor Curţii Constituţionale condiţia ca aceştia să nu fi fost membri într-un partid politic în ultimii 9 ani”, a declarat deputatul Stelian Ion, membru în Comisia juridică.

Curtea Constituţională a adoptat, joia trecută, o hotărâre prin care preşedintele forului va putea bloca publicarea oricărei opinii separate sau concurente dacă se consideră că ele aduc critici CCR sau au caracter „sentenţios”, „ostentativ” sau cu „tentă politică”.

Decizia a fost luată ca urmare a publicării unor opinii separate sau concurente aparținând judecătorului Livia Stanciu, fost președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în motivările deciziilor privind abuzul în serviciu şi Legea nr. 90/2001 (cea care interzice persoanelor condamnate să devină membri ai Guvernului).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Ce bani pierzi la pensie în 2026 dacă ai între 1.200 lei și 6.000 lei? Toți pensionarii afectați. Anunț BNR
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online