Raluca Turcan: Majorarea cu 15% a punctului de pensie este posibilă. Ne încadrăm în plafonul despre care tot se vaită ministrul muncii

Data publicării:
raluca turcan vorbeste la microfon
Raluca Turcan cere eliminarea supra-impozitării muncii part-time. Foto: Facebook

Viepreședintele PNL Raluca Turcan a declarat că ar fi „îmbucurător” dacă salariul minim ar crește la 3.000 de lei, așa cum se prevede în proiectul de hotărâre de guvern publicat de Ministerul Muncii. Raluca Turcan mai susține că majorarea punctului de pensie cu 15% „este posibilă” și acuză supra-impozitarea muncii part-time, o „anomalie fiscală”, care obligă „să muncească la negru”.

„Ar fi îmbucurător să aflăm că, din negocierile care s-au purtat și care vor continua în Consiliul Tripartit, salariul minim va fi majorat la o valoare de 3.000 de lei”, a scris Raluca Turcan joi, într-o postare pe Facebook, precizând că și creșterile salariale pentru muncile înalt calificate trebuie avute în vedere.

„Chiar dacă avem certitudinea că salariul minim va crește, rămâne un mare semn de întrebare cu privire la evoluția salariului pentru persoanele care au calificări înalte: profesori, ingineri, cercetători. Nu cred că ne dorim o egalizare salarială în România și nici o destimulare totală a tinerilor de a urma toate treptele sistemului de învățământ. România are nevoie de o clasă de mijloc puternică, pentru care s-a făcut foarte puțin în ultima vreme. Dacă unii încă își mai pun întrebări de ce tinerii valoroși continuă să plece din țară, ar trebui să reflecteze la nivelul salarial pentru cei calificați.”

Raluca Turcan susține că este posibilă majorarea punctului de pensie cu 15%, fără a se depăși plafonul de 9,4% din PIB.

„Pensia bazată pe contributivitate. Este deosebit de important să nu se abdice de la acest principiu, pentru că ar fi profund nedrept ca o persoană care a muncit peste 40 de ani să aibă venituri similare cu o persoană care nu a realizat nici stagiul minim de cotizare de 15 ani. Se încheie anul și nu cunoaștem nicio propunere concretă a ministerului muncii cu privire la pensiile speciale și diminuarea inechităților dintre pensionari. Am lăsat proiecte la minister, care pot reprezenta o bază de plecare pentru actualul ministru.

Respectarea legii. Majorarea pensiilor care să acopere în integralitate rata inflației nu este numai o obligație morală, ci și una legală! O majorare cu 15% a punctului de pensie este posibilă bugetar în anul 2023. Ne încadrăm fără probleme și în deficitul bugetar asumat, precum și în plafonul de 9,4% din PIB, despre care tot se vaită ministrul muncii.

Nu putem accepta la nesfârșit ca pensiile contributive să nu beneficieze de majorarea meritată, în timp ce pensiile speciale rămân încă neatinse, inechitățile persistă, iar pensia minimă pare să fie privilegiată în raport cu pensionarii care au muncit toată viața”, a mai scris vicepreședintele PNL.

De asemenea, Raluca Turcan cere măsuri de protecție socială pentru cei vulnerabili.

„Protecția socială a statului să fie țintită către persoanele vulnerabile. Ca ministru al muncii am susținut cu putere că asistența socială a statului român trebuie direcționată către persoanele aflate în dificultate, nu oricui. În mandatul meu de ministru, am demarat și susținut programe de sprijin de tipul one-off, sume de sprijin, însă pentru persoanele vulnerabile, cu venituri mici. Este foarte grav, periculos chiar și profund inechitabil să se discute în spațiul public despre generalizarea acestui tip de ajutoare! Voucherele sau alte tipuri de ajutoare pot fi soluții punctuale. Însă nu măsuri de creștere a veniturilor pe termen lung. Nu putem accepta ca o politică ce trebuie să fie țintită să devină regulă generală.”

Fostul ministru al muncii se declară împotriva supra-impozitării muncii part-time, care, în opinia ei, încurajează munca la negru și duce la închiderea multor firme românești.

„Supra-impozitarea muncii part-time. Sunt deosebit de nemulțumită, chiar revoltată, de faptul că această anomalie fiscală, această măsură nedreaptă, continuă în România, cu PNL la guvernare. Am inițiat, atât la Senat, cât și la Camera deputaților, amendamente pentru eliminarea acestei măsuri păguboase!

Alături de colegi din PNL ne-am luptat și am eliminat această măsură toxică în anul 2020. Ieri însă, la votul din Parlament a fost acceptata. Doar 15 voturi au lipsit celor care au înțeles cât rău face oamenilor această supra-impozitare: mii de oameni au fost forțați să muncească la negru, fără drepturi de pensie și fără asigurări sociale, bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale pierzând pe termen lung milioane de lei anual și tot mai mulți agenți economici români sunt împinși către dispariție (să ne uităm la numărul de firme românești intrate în insolvență - față de primele opt luni din anul trecut, numărul afacerilor cu probleme a crescut cu 9.835)”, a mai afirmat Raluca Turcan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri