Video Scandal în ședința de la Senat în care se discuta criza apei: „Ne întâlnim pentru show?“ / „Sunteți înfierbântat? Luați o pauză!”

Data actualizării: Data publicării:
comisie senat
Comisia economică, industrii și servicii de la Senat în care s-a dezbătut, cu scandal, criza de la Paltinu.

S-a iscat un adevărat scandal în comisia de la Senat care ar fi trebuit să reunească autoritățile responsabile pentru criza de la Paltinu. Senatorul PSD Daniel Zamfir a avut un schimb de replici cu reprezentanții USR din sală și le-a reproșat că secretarul de stat de la Ministerul Mediului, care fusese invitat la ședință, lipsește. În replică, aleșii USR i-au reproșat că ședința a fost convocată pentru a „vâna” declarațiile ministrei Buzoianu, dar și pentru a face show în fața camerelor de filmat. „Nu înțeleg de ce suntem aici”, a răsunat din sală replica directorului ESZ Prahova, Bogdan Chițescu. 

Comisia Economică, Industrii și Servicii din Senat i-a chemat pe cei care reprezintă Hidroelectrica, Apele Române, Administrația Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomița, Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova S.A, conducerea DSP Prahova, cât și pe prefectul din Prahova dar și un secretar de stat de la Ministerul Mediului pentru a da explicații cu privire la criza de la barajul Paltinu.

comisia de la senat
Autoritățile prezente la ședința comisiei de la Senat

„Comisia asta e doar de fațadă?”

Chiar din primele minute parlamentarii PSD și USR au început să se ia la ceartă, invocând probleme de procedură pentru că ședința ar fi fost convocată pe scurt și pentru că nu li s-a transmis care este rolul acesteia.

„Trebuie să înțelegem de ce suntem azi aici, de ce convocată? Această comisie e doar de fațadă sau de campanie?”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

„Sunteți membru în comisie? (…) Sunteți prima dată la comisia economică. Nu stăm să vedem dacă a fost sau nu convocată în 48 de ore”, i-a replicat Daniel Zamfir, senator PSD. Acesta l-a criticat pe secretarul de stat de la Ministerul Mediului care, deși fusese invitat, nu s-a prezentat la ședință.

„Să nu vină un secretar de stat când e chemat, e sfidare la adresa populației. Ca un șef, un secretar, doar pentru că e pus de USR și e ascuns, nu vrea să răspundă”, a mai spus Zamfir.

Violeta Alexandru, senatoare USR, l-a întrebat: „Este o comisie de anchetă sau?”. „Dacă nu vă convine puteți părăsi ședința”, le-a replicat Zamfir.

Citește și: Scurtul drum de la „suveraniști“ la partidele mainstream: parlamentari aleși pe listele SOS sau POT au migrat rapid la PSD și PNL

„Ne întâlnim pentru Zamfir show?”

Dialogul dintre Daniel Zamfir și reprezentanții USR a continuat înainte de a le da cuvântul autorităților din plan local. 

„Ne întâlnim pentru Zamfir show?”, l-a întrebat Ștefan Pălărie pe senatorul USR. În replică, acesta i-a mulțumit că îl urmărește. „Nu știam că sunteți fanul meu”, i-a transmis Zamfir. 

Ulterior, senatorul PSD a declarat că ministra Mediului este „habarnistă”:

„Este o persoană extrem de simpatică, doar că e habarnistă. A zis public că nu a fost informată. Am văzut-o public că spunea că nu cunoștea consecințele golirii barajului.”

„Ați convocat ședința pentru a vâna niște declarații ale unei ministre, asta spuneți”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie. 

În timpul discuțiilor, directorul ESZ Prahova, Bogdan Chițescu, a declarat: „Eu nu înțeleg de ce ne aflăm aici”. De asemenea, Daniel Zamfir i-a întrebat, retoric, în repetate rânduri pe reprezentanții autorităților din teritoriu dacă își dau demisia, așa cum le-ar fi cerut ministra Mediului. 

„Nu îmi dau demisia, printre responsabilități e să exploatăm în siguranță”, a transmis directoarea ABA Buzău. Un răspuns similar i-a oferit și directorul ESZ Prahova: „Nu. Suntem beneficiarii apei... noi trebuie să furnizăm apa”. 

Citește și: Dominic Fritz acuză PSD că se folosește politic de criza de la Paltinu: „În 2 județe, instituțiile au fost conduse de pile și amante”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Robbie Williams, diagnostic surprinzător la 52 de ani: "Explică atât de multe". Artistul a vorbit și despre...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Suma uriașă reținută drept CASS pensionarilor cu pensia între 4.000 și 5.000 lei. Cum ar putea recupera banii?
Digi FM
Bunica de 70 de ani cu trup de fier. Mănâncă peste cinci kilograme de carne pe săptămână și merge la sală cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
De ce acest teckel nu se atinge de mâncare imediat. Refuză să mănânce până când stăpâna lui face un gest...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...