Scandalul din USR ia amploare. 600 de membri ai partidului îl contestă, iar 1.000 îl susțin pe Dan Barna

Data actualizării: Data publicării:
dan barna ID64588_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Președintele USR, Dan Barna. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

600 de membri ai USR au semnat apelul prin care solicită revenirea în partid a vicepreședintei Oragnizației Ilfov, Olimpia Ardelean, exclusă din USR de Dan Barna. Acesta este acuzat de mai mulți colegi de„ execuții și epurări”. 

Scandalul a pornit după ce vicepreședinta Organizației Ilfov, Olimpia Ardelean, a fost exclusă din partid. Ulterior, peste o mie de membri ai partidului au semnat apelul prin care solicită revenirea asupra acestei decizii.

Dan Barna le-a răspuns, sâmbătă, contestatarilor săi din USR: „Nu mai putem folosi scandalul ca formulă de șantaj în partid”.

„În momentul de față există o decizie foarte clară a Biroului Național. Acolo nu este nimic de discutat. Există o cale de atac pe care fosta noastră colegă, dacă consideră necesar, poate să o folosească. Dincolo de asta, partidul trebuie să își respecte deciziile organelor de conducere”, a spus Dan Barna, când a fost întrebat dacă ar fi posibilă revenirea asupra deciziei excluderii Olimpiei Ardelean din USR.

Confruntat cu această situație, liderul USR, Dan Barna, pare neînduplecat. Într-un interviu la Digi24, el a părut foarte sceptic, sâmbătă, în privința posibilității de a se reveni asupra deciziei de excludere a Olimpiei Ardelean din partid, spunând că există deja o hotărâre în acest sens a Biroului Național al formațiunii.

Întrebat dacă USR este un partid slăbit la ora actuală, după alegerile prezidențiale și acest scandal intern, Dan Barna a spus că „nici pe departe”.

„În orice al partid din România, o decizie a conducerii partidului privind excluderea unui membru care atacă în campanie electorală obiectivele legitime ale partidului n-ar ridica niciun semn de întrebare. USR este un partid viu în care membri sunt liberi să își exprime punctele de vedere. Există într-adevăr un număr de colegi care dezavuează această decizie. Există alți aproape 1.000 de colegi care au semnat un punct de vedere în care consideră că decizia respectivă era corectă”, a declarat Dan Barna.

Olimpia Ardelean, de la USR Ilfov, a acuzat că a fost exclusă din organizație pentru o postare făcută la începutul lunii noiembrie în care amintea că Dan Barna că a știut de semnături false la inițiativa „Fără Penali”. Ea reclamă o „execuție” la care a fost supusă, miercuri seara, de Biroul Național al partidului.

Editor web: C.T.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro