Tanczos Barna: Înțeleg că directorul CFR „muncește de crapă”, dar trebuie smerenie/ Companiile strategice trebuie tratate diferit

Data actualizării: Data publicării:
SEDINTA DE GUVERN
Tanczos Barna. Inquam Photos / George Călin

Vicepremierul Tanzcos Barna a afirmat, miercuri seară, că eficientizarea companiilor statului trebuie să ţină cont de mai multe aspecte, unul dintre acestea fiind companiile strategice. „Companiile care acţionează pe o piaţă concurenţială trebuie tratate diferit”, afirmă vicepremierul, referindu-se, de exemplu, la Nuclearelectrica şi la Hidroelectrica, ambele având profit. Tot companie strategică este şi CFR, dar aceasta trăieşte din subvenţii. Întrebat despre salariul de 11.000 de euro al directorului CFR, Tanczos Barna a afirmat: „Înţeleg de la colegii noştri din Ministerul Transporturilor că «munceşte de crapă», dar trebuie un pic de smerenie”, transmite News.ro. 

„Companiile care acţionează pe o piaţă concurenţială trebuie tratate diferit. Avem câteva strategice şi acolo statul trebuie să aibă altfel de grijă de acele companii. Nuclearelectrica, de exemplu, o companie care este pe profit, o companie care asigură viitorul energetic al ţării prin investiţiile pe care le face”, a declarat, miercuri seară, la B1 TV, vicepremierul Tanczos Barna. 

„Nu este acvacultură, este activitate nucleară” 

Potrivit acestuia, astfel ar fi gestionate diferit salariile directorilor şi ale salariaţilor. 

„Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nu este acvacultură, este activitate nucleară şi acolo nu poţi să ai pretenţia ca cineva cu jumătate de salariu  - 1.000 de lei, 3.000, 5.000 de lei să vină şi să facă performanţă la nivel înalt. Dar trebuie să fie o companie competitivă”, a mai declarat vicepremierul. 

Tanczos Barna s-a referit şi la Hidroelectrica, compania statului care are cel mai mare profit.

„Pe o piaţă concurenţială, Hidroelectrica a făcut peste 4 miliarde de lei profit şi a virat statului peste 3 miliarde. În contrapartidă sunt companii care trăiesc din subvenţii, Sunt strategice, că nu poţi să spui că CFR nu este strategică, dar nu poţi să te lauzi cu salariul pe care-l ai (11.000 de euro directorul CFR Cătălin Preoteasa –n.r.). Trebuie un pic de smerenie”, a mai declarat vicepremierul.

Citește și: Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, anunță că directorii CFR își reduc indemnizațiile cu 10%. „E un gest necesar” 

Acesta a apreciat că CFR trebuie să primească compensaţiile pe care le primesc companiile feroviare oriunde în lume, întrucât „trenul trebuie să meargă şi cu doi călători şi cu 200 de călători”. 

Referindu-se la directorul CFR, vicepremierul a mai declarat: „Înţeleg de la colegii noştri din Ministerul Transporturilor că «munceşte de crapă», dau un citat dintr-un mesaj de astăzi. Eu pot să recunosc şi că accept că este greu să conduci CFR Călători şi sunt convins că domnul director chiar munceşte, dar asta nu înseamnă că ne lăudăm cu salariul pe care-l avem”. 

Guvernul pregăteşte al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului, eficientizarea activităţii companiilor statului şi reducerea pierderilor în acestea fiind una dintre direcţii. 

Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) a publicat, miercuri, aşa cum a anunţat vicepremierul Dragoş Anastasiu, detaliile financiare ale celor 1.326 de întreprinderi publice. Cele mai mari profituri le înregistrează Hidroelectrica, Romgaz şi Nuclearelectrica. Top cinci este completat, dar cu profituri semnificativ mai mici, de către CEC Bank şi Compamia Naţională Aeroporturi Bucureşti. 

Marţi, vicepremierul Dragoş Anastasiu a anunţat că 266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea au pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii. El a precizat că pe această listă se află companii precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica, Metrorex, Electrocentrale Craiova SA şi Unifarm SA.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Roxana Blagu de la trupa Trident, mesaj dureros pentru fiica ei, după ani de despărțire: “Am plâns. Am sperat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Sute de mii de români își pierd pensia dacă nu depun un document în septembrie. Casa de pensii avertizează
Digi FM
Angelina Jolie, vizită surpriză în Ucraina. Fiul ei și al lui Brad Pitt, antrenament neașteptat la un club de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Salma Hayek a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod inedit. Actrița a renunțat la haine pentru o...