Tăriceanu: Pilonul II de pensii, supapă necesară și foarte utilă

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu digi

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, spune că nu s-a mai discutat în cadrul coaliției la guvernare despre Pilonul II de pensii, dar că acesta reprezintă, în opinia sa, supapa necesară și foarte utilă pentru generațiile care urmează să iasă la pensie. Nu este prima dată când, pe subiectul Pilonului II, președintele Senatului manifestă o opinie diferită de cea a social-democraților.

„Nu am mai discutat acest lucru în coaliție. Rămâne așa cum am declarat ultima dată când am vorbit despre acest subiect. Cred că Pilonul II este un mecanism util pentru generațiile care urmează să iasă la pensie, ținând cont de presiunile care vor exista asupra bugetului de pensii de stat, pentru că populația îmbătrânește, numărul de pensionari va crește, suntem cu un nivel destul de redus al forței de muncă active care contribuie la fondul de pensii. Deci, fondul de pensii de stat va avea foarte multe presiuni. Fondul de pensii privat este supapa necesară, aș spune și foarte utilă, pentru ca cei care ies la pensie să poată să aibă un venit complementar și să aibă o bătrânețe mai confortabilă”, a declarat, joi, Călin Popescu Tăriceanu.

În aprilie, când ministrul Eugen Teodorovici spunea că Pilonul II va deveni opțional și că românii care nu-și vor exprima opțiunea vor fi automat trecuți la Pilonul I de pensii, liderul ALDE a avansat altă variantă: „Noi suntem de părere că va trebui să se procedeze în felul următor: cei care doresc să treacă la Pilonul I contribuţia să facă opţiunea scrisă, ceilalţi, care nu fac acest lucru, rămân în continare la Pilonul II”.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România a precizat, miercuri, că nu a primit niciun document cu privire la Pilonul II de pensii şi nici nu există un dialog cu Executivul legat de soarta pensiilor private.

Un document publicat zilele trecute de Ministerul Finanțelor Publice arată că statul va apela tot mai mult, în anii următori, la fondurile din Pilonul II, pentru a plăti pensiile românilor. Deja a luat 2,1 miliarde de lei, după reducerea contribuţiei la pensiile obligatorii administrate privat, de la 5,1% la 3,75%, începând cu 1 ianuarie 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai o amendă de 1.000 de lei și nu o plătești? Câte zile ai putea rămâne fără permis
Digi FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Florin Chilian, noi declarații în scandalul cu Ana Maria Georgescu: „Nu am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 65 de ani, după ce s-a transformat total. În 2009 uimea cu vocea și cu simplitatea ei
Film Now
Actor din „How I Met Your Mother”, condamnat la peste 30 de ani de închisoare după ce și-a înjunghiat fosta...
Adevarul
Miercurea protestelor. Adevăratul motiv pentru care legea salarizării unitare provoacă greve și revoltă în...
Newsweek
Începe un proces uriaș pentru anularea CASS la pensie. Pensionarii pot primi 900.000.000€. Avocat: Avem șanse
Digi FM
Brooke Shields, despre prețul celebrității timpurii, după filmul ce a făcut-o star la 11 ani: "Încercau să-mi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Mulți români fac această greșeală. Ce trebuie să faci dacă găsești un pui de căprioară singur în pădure
Film Now
Ce s-a întâmplat când Sharon Stone și-a înfruntat tatăl agresiv, la doar 14 ani. "Nu te voi mai iubi...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Nuntă discretă pentru unul dintre cele mai urmărite...