Video Unde s-a rupt înțelegerea dintre PSD și AUR pe bugetul de stat: cele două partide ar fi decis să susțină reciproc anumite modificări

Data actualizării: Data publicării:
Petrișor Peiu, senator AUR.
Petrișor Peiu, senator AUR. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a explicat la Digi24 că a existat o discuție inițială cu social-democrații pentru ca PSD și AUR să susțină reciproc unele amendamente care să modifice legea bugetului de stat. „Le-am spus: nu suntem orgolioși și putem renunța la unele amendamente, dar acceptați și voi unele propuneri ale noastre”, a explicat parlamentarul. 

Ruptura înțelegerii dintre PSD și AUR s-a produs în momentul în care a fost supus la vot, în comisiile reunite de buget, amendamentul social-democraților privind suplimentarea bugetului Ministerului Muncii cu suma de 1,1 miliarde de lei pentru a acorda ajutoare pensionarilor și familiilor vulnerabile. Deși inițial AUR a susținut în celelalte comisii măsura, de data aceasta a ales să nu voteze și astfel, din cauza unui blocaj procedural, amendamentul a fost declarat respins. 

Social-democrații din comisie i-au acuzat pe aleșii AUR că au ales să stea pe margine și să nu voteze, deși se aflau în sală. Din cei 51 de aleși prezenți, PSD a obținut 23 de voturi pentru adoptarea amendamentului, cu ajutorul UDMR, SOS și PACE, însă ar fi avut nevoie de cel puțin 26 de voturi. 

„Nu participăm la un vot pe o chestiune de hazard moral”

„Nu participăm la un vot pe o chestiune de hazard moral. Opțiunea în Parlament este „prezent, nu votez”.

Cu PSD am avut o discuție cu cei din comisie și am spus așa: noi nu suntem orgolioși, putem să renunțăm la amendamentul cu CASS-ul, dar acceptați și voi ca amendamentele pe care noi le depunem, și care sunt mult mai mici, să fie susținute. Ei inițial au spus „da”, apoi ne-au transmis că nu este de acord conducerea partidului”, a declarat, în direct la Digi24, Petrișor Peiu. 

Cu alte cuvinte, senatorul a lăsat de înțeles că a existat o înțelegere între AUR și PSD prin care cele două partide să își treacă la vot, reciproc, unele amendamente. 

AUR ar fi urmat să susțină amendamentul PSD privind scutirea de la plata CASS a mai multor categorii de persoane, în timp ce social-democrații erau așteptați să susțină propunerile aur privind majorarea fondului pentru bursele studenților și a sporului de doctorat.

Întrebat ce vor face aleșii AUR în momentul în care va fi supus la vot amendamentul PSD privind scutirea de la plata CASS, senatorul a precizat:

„Noi ne susținem amendamentele noastre. PSD nu a susținut amendamentul legat de reîntregirea burselor și amendamentul legat de reîntregirea sporului de doctorat”.

Citește și: VIDEO „Răsturnăm democrația!”. Haos la votul ajutoarelor pentru pensionari: măsura a fost respinsă, deși inițial trecuse. PSD a părăsit sala

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
A murit Ion I. Brătianu, considerat ultimul descendent direct al familiei care a marcat politica României...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...