Victor Negrescu se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu la Congresul PSD. Ce funcție vizează europarlamentarul

Data publicării:
victor negrescu si sorin grindeanu
Sursa: Facebook/ Victor Negrescu

Victor Negrescu a anunțat, marţi, că se alătură echipei conduse de Sorin Grindeanu la Congresul care va avea loc în data de 7 noiembrie. Europarlamentarul candidează pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte, după ce liderii PSD au decis să crească numărul funcțiilor de conducere din partid.

„După o reflecţie amplă şi multe discuţii cu colegii mei, am decis să fac încă un pas în faţă şi să îmi asum şi mai multe responsabilităţi, alăturându-mă echipei conduse de Sorin Grindeanu, candidând pentru una dintre cele cinci funcţii de prim-vicepreşedinte al Partidului Social Democrat”, a scris Victor Negrescu pe Facebook.

Europarlamentarul a subliniat că se urmărește „modernizarea” partidului.

„Adversarii noştri politici sunt în afara partidului, un Congres al reconstrucţiei, prin care pornim un mare şantier pentru modernizarea partidului. Structurile interne trebuie relansate iar partidul trebuie să producă soluţii şi politici publice noi, un Congres al identităţii, în care afirmăm cu tărie cine suntem şi pentru ce luptăm.

Între extremism și austeritatea dreptei, locul nostru este clar: un partid de centru-stânga modern, pro-occidental, dar profund atașat valorilor naționale. Un partid care gândește european, dar simte românește, promotor al echității sociale, al solidarității și al valorilor democratice”, a mai transmis Negrescu. 

Anunțul europarlamentarului PSD vine după ce, luni, conducerea partidului a stabilit data Congresului, 7 noiembrie, când va fi ales noul președinte, dar și echipa de conducere. 

Liderii social-democrați au mai luat o decizie importantă: modificarea statutului, care în prezent menționează că formațiunea este una „progresistă”. Sintagma va fi eliminată, iar în schimb partidul se va declara promotor al valorilor „naționale, religioase, tradiționale”.

Citește și:

Noua strategie a PSD: social-democrații renunță la „progresism” pentru „valori religioase”. Când va avea loc Congresul

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-cheie din România pentru securitatea ţării și a NATO. Este considerat „călcâiul lui Ahile”
Digi FM
La Toya Jackson a împlinit 70 de ani. Destinul tumultuos al celebrei surori a lui Michael Jackson
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fergie, alături de „frații” ei de la Black Eyed Peas într-o reuniune surpriză pe scena AMA. Artista de 51 de...
Film Now
Demi Moore, acuzații dure la adresa fostului partener al fiicei sale în plin proces de custodie: „A stricat...
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Newsweek
Ministrul muncii, anunț despre plata pensiilor. Vești bune despre indexarea de la 1 ianuarie 2027
Digi FM
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât de mult”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
"Simțeam că mă aflu în prezența unui magician". Atrasă într-un cult, o actriță din Game of Thrones povestește...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”