Cazul Georgiana. Protecția Copilului Dâmbovița: Frații fetiței erau îngrijiți corespunzător

Data publicării:
bebelus copil 5166741-Mediafax Foto-Alexandru Solomon-4

S-a efectuat o evaluare inițială la domiciliul părinților, aceștia mai având în grijă patru copii. În momentul acela, viața copiilor nu era pusă în pericol. Așteptăm acum punctul de vedere al poliției”, a declarat Cerasela Gurgu.

În momentul în care păriniții vor fi arestați, toți copiii vor fi preluați în regim de urgență”, a spus aceasta.

Cerasela Gurgu a spus și ce se va întâmpla cu Georgiana. „În momentul în care va fi externabil, copilul va fi plasat, în regim de urgență, la un asistent maternal profesionist și vor urma procedurile legale”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.

Întrebată, la Digi24, dacă specialiștii Direcției au constatat că frații Georgianei erau îngrijiți corespunzător, Cerasela Gurgu a răspuns: „Da”. 

În România, ţară europeană cu pretenţii de stat civilizat, sunt oameni care îşi vând copiii abia născuţi, pe bani cu care bogaţii îşi cumpără o friptură de vită, într-un restaurant pretențios. Iar statul pare că nu ştie, nu vede și nu face nimic. Digi24 vă arată cât valoarează viaţa Georgianei, un copil de o lună, într-un reportaj realizat cu camera ascunsă.

Două mii de lei a valorat Georgiana pentru familia ei. Cât o jumătate de kilogram din cea mai scumpă carne de vită din lume, cea de Kobe.

Tatăl şi mama fetiţei riscă până la şapte ani de închisoare. Legea spune că ei trebuie decăzuţi din drepturile părinteşti, iar fraţii ei să fie scoşi din acel mediu şi daţi în grija unui asistent maternal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...