Gregorian Bivolaru nu mai este în Suedia. Liderul MISA ar locui în Paris

Data publicării:
1405 Bivolaru

Gregorian Bivolaru, liderul Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut, s-a mutat din Suedia la Paris. Cel puţin asta susţine o adeptă MISA din Finlanda, care a vrut să-şi întâlnească liderul spiritual.

Întâlnirea nu a fost, însă, una cu final fericit. Tânăra îl acuză pe Bivolaru că a ţinut-o prizonieră, la Paris, şi a abuzat-o sexual. Aceeaşi soartă ar fi avut-o şi câteva românce. Aceste informaţii apar în cadrul unui reportaj difuzat de postul naţional de televiziune din Finlanda.

Finlandeza de 23 de ani a aflat abia pe aeroportul din Helsinki că urmează să plece la Paris ca să-l întâlnească pe Gregorian Bivolaru.

„A primit o invitaţie să îl cunoască pe Grig. În Paris, era mutată dintr-o locaţie în alta cu maşina. Nu cunoştea adresele şi nu ştia niciodată unde merge. Acolo locuia într-o casă mare, împreună cu alte fete, majoritatea din România”, spune Riika Kaihovaara, realizatoarea reportajului difuzat la o televiziune finlandeză.

Fata a povestit reporterilor cum a fost ţinută prizonieră.

„Experienţa Reetei a fost una negativă. Povesteşte că Grig nu lua în seamă ceea ce îi spunea şi era obligată să facă lucruri pe care, în alte condiţii, nu le-ar fi făcut. O răneau şi în final aproape că era sufocată. Asta, în timpul partidelor de sex cu Grig”, mai povestește Riika Kaihovaara.

Reporterii finlandezi au descoperit şi o româncă care ar fi trecut prin aceleaşi chinuri.

„Am fost luată de la garã de unul dintre șoferii lui Grig, în Paris. Mi-a zis să-mi pun o pălărie și ochelari. Aveam geamurile acoperite, ca să nu văd pe unde mergem. Și am zis, ok, e ciudat”, spune Roxana Chirilă, yoghină.

Tânăra spune că a fost dusă într-un apartament unde l-a întâlnit pe Gregorian Bivolaru, care a încercat să o convingă că este stăpânul ei.

Liderul MISA a fost arestat în România, în 2004, fiind acuzat de trafic de carne vie şi abuz asupra minorilor. A reuşit să fugă din ţară şi a ajuns în Suedia, unde a primit azil politic.

Gregorian Bivolaru şi-a schimbat şi numele în Magnus Aurolsson şi ar locui într-un apartament, situat în cartierul parizian Pigalle, în apropiere de Moulin Rouge, un cartier plin de cluburi de striptease şi sex-shopuri.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Succesiunea în cazul concubinajului: Ce drepturi are partenerul de viață dacă nu a existat un act de...
Digi FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Florin Chilian, noi declarații în scandalul cu Ana Maria Georgescu: „Nu am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 65 de ani, după ce s-a transformat total. În 2009 uimea cu vocea și cu simplitatea ei
Film Now
Michael J. Fox și soția sa, imagini rare de familie de la nunta fiului lor. Fanii au reacționat imediat: „Ce...
Adevarul
Scandal la cel mai mare angajator din Maramureș. Tăieri masive de salarii și un fenomen toxic: muncitorii se...
Newsweek
Situație dramatică la Casa de Pensii. Dosarele de pensie și recalcularea pot întârzia luni de zile. De ce?
Digi FM
Brooke Shields, despre prețul celebrității timpurii, după filmul ce a făcut-o star la 11 ani: "Încercau să-mi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Momentul în care un câine Husky e surprins în timp ce cânta. Imaginile sunt virale: „E chiar mai bun decât...
Film Now
"Tocmai s-a născut o stea, nu?". John Travolta, mândru până la cer de fiica Ella, care joacă în primul film...
UTV
Dorian Popa trece prin momente grele după moartea lui Cheluțu. Câinele artistului a murit chiar de ziua lui