Video Inconștiență printre mii de tineri din România. Primarii cer reguli mai dure pentru ei în trafic: „E un fenomen scăpat de sub control”

Data publicării:
tanar pe trotineta electrica
Credit foto: Guliver/Getty Images

Inconștiență dusă la extrem în rândul tinerilor, care circulă pe trotinete electrice. Pe rețelele sociale, apar zilnic imagini cu adolescenți care circulă cu viteză, inclusiv în locuri în care accesul cu trotinete nu este permis, cum ar fi trotuarele. Unii fac accidente grave, alții scapă ca prin minune. Numai în decursul a două zile, polițiștii din Timiș au aplicat peste 100 de amenzi. Primarii din toată țară cer acum înăsprirea legislației.

Atenție! Imagini care vă pot afecta emoțional!

„E căzut, zbiară... Norocul lor a fost că, din spatele poștei, a venit un medic, care i-a salvat viața. Uitați, cade de două ori pe jos!”

Aceste imagini au fost surprinse în localitatea Moșnița Nouă, din județul Timiș. Autoritățile de acolo trag un semnal de alarmă.

Gerald Simonis, primar Moșnița Nouă: Este un fenomen, care a scăpat de sub control: doi, trei merg pe aceeași trotinetă. 7-8 copii au început să mă înjure, în momentul în care i-am abordat frumos, bineînțeles.

Localnic: Și mai iresponsabili sunt părinții, care le cumpără asemenea vehicule. Nu poartă cască, nu poartă genunchiere, nu poartă cotiere.

Localnică: Unii copii chiar trec cu viteză, nu știu, să zic 50-60 km/oră. Ei se dau la o parte, dar un pic, parcă, prea tare merg.

Localnic: Fiecare să își educe copilul. Eu pe al meu, a avut un incident, a avut trotinetă și i-am vândut-o.

Autoritățile locale au în vedere amenzi drastice.

Gerald Simonis, primar Moșnița Nouă: Vom face acest HCL de urgență, nu avem timp de stat în dezbateri publice. Dacă stau în dezbatere publică cu un regulament 3-4 săptămâni, e posibil să apară prima victimă.

Polițiștii din Timiș au demarat controale.

Aurora Piperea, purtător de cuvânt IPJ Timiș: Numai în ultimele două zile, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale, dintre care 130 au fost aplicate bicicliștilor și celor care conduc trotinete.

La rândul lor, medicii trag un semnal de alarmă.

Mihai Gafencu, director Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara: În ultima lună am avut, de când a dat vremea bună, 12 cazuri prezentate cu accidente provocate de trotinetele electrice.

Cluj-Napoca, Oradea sau Sibiu sunt doar câteva dintre orașele care au deja propriile reguli în ceea ce privește trotinetele electrice.

reporter: Mihai Vălușescu
operator: Mihai Pop

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India