Ioana Dogioiu: Premierul va propune „cât de curând” un ministru al Educației. Decizia trebuie luată și în cadrul PNL

Data actualizării: Data publicării:
Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt al guvernului.
Ioana Dogioiu, purtătoare de cuvânt a Guvernului. Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan va anunța „cât de curând” o propunere pentru portofoliul Educației, însă decizia depinde și de validarea în PNL, a declarat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, care a subliniat că că viitorul ministru trebuie să fie o persoană credibilă și cu anvergură în domeniu.

„Cât de curând, cu putinţă, nu pot să vă dau un termen şi anticipez întrebarea, nici un nume. A găsit o persoană, până acum? Nu am informaţii despre ceea ce s-a decis sau nu s-a decis, despre ce persoane sunt sau nu sunt. În momentul în care va fi luată o decizie, vă reamintesc că decizia trebuie luată şi în cadrul PNL, pentru că este un portofoliu care aparţine Partidului Naţional Liberal, în momentul acela decizia va fi comunicată”, a precizat Ioana Dogioiu, vineri după ședința de Guvern, scrie News.ro.

Ea a menţionat că profilul poate fi intuit, şi anume că trebuie să fie o persoană cu credibilitate, cu anvergură în domeniul educaţiei.

Premierul Ilie Bolojan afirma, la începutul lunii ianuarie, că şi-a propus ca, până la finalul lunii să formuleze o propunere privind viitorul ministru al Educaţiei şi Cercetării, în aşa fel încât acesta să lucreze, alături de colegii săi, la legea bugetului de stat pentru acest an, care ar urma să fie gata la jumătatea lunii viitoare.

Bolojan deţine interimar funcţia de ministru al Educaţiei, după demisia lui Daniel David, în luna decembrie.

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi seară la Digi24, că „este un act de curaj pentru cineva să fie ministru al Educației azi”.

„Nu e bine (că nu avem un ministru plin al Educației - n.r.). Evident nu e bine. E un act de curaj pentru cineva să fie ministru al Educației azi. Ar fi un gest de curaj pentru că e un sistem subfinanțat de ani de zile, nu există o motivație proporțională pentru ca oamenii să intre în sistemul de educație care să fie proporțională cu responsabilitățile și cu alte oportunități pe piața muncii. Sunt multe probleme care vin din vechime, suprapunerea dintre programele școlare și ceea ce cere viața reală, piața muncii. Aștept să vină acea persoană care să aibă anvergura necesară să ia în mâini problema”, a explicat șeful statului.

Întrebat dacă a greșit Daniel David, președintele României a răspuns: „Tot timpul când iei decizii de urgență ești predispus să faci și greșeli. Atunci când lucrezi în regim de viteză faci și greșeli”.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Părinţii lui Mario Berinde, răzbunare neaşteptată pe cei trei tineri care le-au ucis fără milă copilul...
Digi FM
O fostă concurentă "Chefi la cuțite", model și actriță, a murit într-un accident în Israel. Avea 41 de ani și...
Pro FM
Mira și iubitul ei s-au despărțit după "patru ani superbi". Comentariul lui Mihai Bendeac a primit sute de...
Film Now
Vedete de la Hollywood care au criticat, de-a lungul anilor, Premiile Oscar: „Cea mai mare prostie din lume!”
Adevarul
Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este...
Newsweek
Pensiile ar putea scădea cu sute de lei după 2030. Ne trebuie 40 miliarde € să evităm dezastrul. Care e cauza?
Digi FM
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit...
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Momentul când un crocodil atacă violent un bivol. Imaginile cu lupta pentru supraviețuire au devenit virale
Film Now
Povestea tragică a lui Jason David Frank, starul Power Rangers care s-a sinucis la 49 de ani. Era în vacanță...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”