Ordin de restricție pentru soți violenți. Numărul femeilor care au cerut această măsură s-a triplat

Data publicării:
politie digi24-14

Femeile abuzate de soţi încep să folosească legea pentru a-i ţine pe agresori la distanţă. Judecătorii primesc tot mai multe cereri pentru ordine de restricţie. Doar în Dolj, numărul acestor acţiuni s-a triplat faţă de anul trecut.

37 de bărbați din Dolj au primit anul acesta ordine de restricție. Asta înseamnă ca nu mai au voie să se apropie de soții, de copii sau de domiciliul comun. Restricția poate merge până la interzicerea accesului la locul de muncă al femeii sau chiar în școlile în care învață copii. Una dintre femeile care și-au luat inima în dinți și au cerut protecția legii spune că a vrut în primul rând să își apere copiii.

„Erau bătai aproape zilnice, venea cu foarte mulţi prieteni acasă, beau de dimineaţa până seara şi nu am mai suportat să mă jignească în faţa lor, să fiu înjurată, ameninţată”, a povestit femeia.

Tânara a cerut ordin de restricție și așteaptă decizia judecătorilor. Legea prevede că, în cazurile grave, sentința trebuie să vină rapid.

„Poate fi depusa această cerere în nume personal sau prin reprezentant legal ori prin apărător, urmând ca aceasta să se judece de urgenţă, iar soluţia se pronunţă în maxim 24 de ore de la judecarea acestei cauze”, explică Narcisa Ciobanu, avocat Baroul Dolj.

Au existat şi cazuri în care soţii agresivi au ignorat ordinul de restricţie şi au încercat să se răzbune pe soţiile lor. Vinovaţii ar putea ajunge la închisoare.

„Femeile agresate de soţi primesc adăpost în centre maternale timp de cel mult 12 luni, dar numai dacă au copii mai mici de 3 ani. Celălalte sunt găzduite doar dacă mai este loc la adăposturile asistenţei sociale. Câteva nopţi, după care trebuie să se descurce”, a subliniat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt IPJ Dolj.

Doar în Dolj, 350 de femei au cerut ajutorul statului în primele 10 luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să faci în primul an de permis. Regulile pentru șoferii începători în 2026
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Acum 20 de ani voia să divorțeze de soție, azi îi e mai recunoscător ca oricând. Snoop Dogg: "Mi-am dat seama...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum îi ajutăm pe copii să accepte că vacanța s-a terminat. Psiholog: „Validați emoția, însă fără să negociați...
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un rechin a regurgitat un arici viu și nevătămat, în fața unor cercetători: „Am reușit să fac o singură poză”
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”