Primele beneficii pentru locuitorii orașelor din „Alianța Vestului”

Data publicării:
alianta vestului cei patru primari

Efecte aproape imediate după înfiinţarea Alianţei Vestului. Lucrurile au început să se mişte la mai puţin de 30 de zile de la parafarea actelor. Locuitorii din Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea vor avea parte de un abonament de transport în comun valabil în toate cele patru mari orașe, iar șoferii din Arad, Cluj-Napoca şi Oradea, care şi-au achiziţionat abonamente de parcare pe domeniul public în oraşele lor, vor putea folosi aceste abonamente şi în Timişoara. Măsurile vor intra în vigoare după ce toate metropolele vor aproba în Consilile Locale aceste decizii. Timișoara a făcut deja primul pas.

Beneficii imediate pentru locuitorii orașelor din Alianța Vestului. Aceștia vor putea să folosească abonamentul de transport în comun general, dar și cel pentru parcare emis în orașul lor și în celelalte trei.

Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara: Chiar vrem să facem ca cetățenii pe care-i reprezentăm să aibă beneficii. Timișoara, de ieri, este deschisă să ofere posibilitatea de folosire a abonamentelor pe parcare și pe mijloacele de transport în comun din celelalte 3 orașe.

Locuitorii celor patru orașe vor cheltui astfel mai puțin în momentul în care vor ajunge într-un alt oraș din alianță.

Oana Buzatu, purtător de cuvânt Primăria Cluj-Napoca: Un abonament universal pentru o lună pe toate liniile de transport în comun la Cluj-Napoca costă nenominal 138 de lei și nominal 168 de lei și acest abonamente permite utilizatorilor să folosească neliminatat orice linie de transport.

Cea de-a doua hotărâre vizează parcările şi prevede ca arădenii, orădenii şi clujenii care deţin un abonament general de parcare în oraşele lor de reşedinţă să poată parca şi în Timişoara, cu excepţia zonei zero.

Acestea sunt, însă, doar primele măsuri. Specialiştii în IT din cele patru oraşe se află, zilele acestea la Arad, unde discută despre îmbunătăţirea servicilor online oferite de cele patru administraţii locale.

Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea: Ceea ce avem mai bun fiecare veți constata că anumite lucruri se vor face mai facil și la Timișoara, și la Arad, și la Oradea și la Cluj-Napoca.

Alianța Vestului este formată din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca. Al doilea oraș care și-a propus să voteze o astfel de măsură este Cluj-Napoca. O decizie ar urma să fie luată la viitoarea sedinţă de Consiliu Local.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Hidroelectrica majorează prețul energiei de la 1 octombrie. Cât vor plăti în plus românii la factura de...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Mădălina Ghenea, show pe covorul roșu la Veneția. A apărut în ținută decoltată din piele și s-a jucat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”