Proiect: Beneficiarii de ajutor social vor primi indemnizația încă 6 luni dacă se angajează. Există și riscul de a returna banii

Data publicării:
Oameni la târg de locuri de muncă.
Beneficiarii de ajutor social vor primi indemnizația încă 6 luni dacă se angajează.

Beneficiarii de ajutor social vor primi indemnizație timp de încă 6 luni, din momentul angajării, dacă se angajează pentru o perioadă de cel puțin 24 luni, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență întocmit de Ministerrul Muncii.

Ministerul Muncii a anunțat că a elaborat un proiect de ordonanță de urgență care vizează stimularea participării pe piața muncii a beneficiarilor de ajutor social, prevenirea dependenței lor de acest beneficiu, precum și introducerea unor măsuri care să contribuie la reducerea șomajului în rândul tinerilor care nu au loc de muncă, nu merg la școală şi nu participă la activităţi de formare profesională.

„Campania efectuată la începutul anului pentru a verifica modul de stabilire și de acordare a ajutorului social a permis efectuarea unei radiografii a situației beneficiarilor de ajutor social de la nivelul comunităților supuse verificării, precum și identificarea de persoane vulnerabile aflate în nevoie. Dincolo de aspectele evidențiate, care țin de nevoia de instruire școlară și calificare profesională pentru cei apți de muncă din familiile vulnerabile, s-a constatat și necesitatea introducerii de stimulente pentru creșterea gradului de ocupare în rândul beneficiarilor apți de muncă”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Una dintre prevederile proiectului vizează menținerea ajutorului social, timp de încă 6 luni, din momentul angajării, dacă beneficiarul se angajează pentru o perioadă de cel puțin 24 luni.

Persoanele care refuză un loc de muncă vor rămâne fără ajutorul social, având posibilitatea depunerii unei noi solicitări abia după o perioadă de 12 luni

„Totodată, pentru a preveni dependența de acest tip de sprijin acordat de stat și pentru a stimula angajarea, se introduce obligativitatea ca persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social să se prezinte la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din 6 în 6 luni sau ori de câte ori sunt solicitate de aceasta pentru a li se aplica măsuri de activare pe piața muncii. Neprezentarea la agenția pentru ocuparea forței de muncă va fi asimilată refuzului unui loc de muncă și va conduce la încetarea ajutorului social, cu posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni”, se arată într-un comunicat al ministerrului.

Potrivit acestuia, în cazul în care contractul de muncă încetează din inițiativa angajatorului, în mai puțin de 24 de luni, sumele acordate cu titlu de ajutor social nu vor constitui debit și nu vor fi recuperate. În schimb, dacă raporturile de muncă încetează din motive imputabile angajatului, sumele acordate cu titlu de ajutor social vor fi recuperate pe întreaga perioadă.

De asemenea, ordonanța prevede înscrierea persoanelor apte de muncă în programul educațional de tip „A doua șansă”.

„Înscrierea în acest program se va face la recomandarea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, pe baza locurilor disponibile comunicate de inspectoratele școlare, iar refuzul de participare va conduce la încetarea ajutorului social și interzicerea solicitării unui nou drept pentru o perioadă de 12 luni, ca și în cazul refuzului unui loc de muncă”, se mai arată în comunicat.

Transportul decontat pentru cei care urmează cursurile programului „A doua șansă” la o distanță mai mare de 5 km față de locuință

O altă măsură constă în decontarea transportului pentru cei care urmează cursurile programului „A doua șansă” la o distanță mai mare de 5 km față de locuință.

Proiectul include și modificări ale Legii nr. 76/2002, respectiv introducerea unor măsuri care să contribuie la consolidarea ocupării forței de muncă și la reducerea șomajului în rândul tinerilor NEET.

„Principala modificare vizează extinderea grupei de vârstă din definiția tânărului NEET, de la 16 – la 30, față de 16 - 25 de ani în prezent. Această modificare va implica o accesare mai mare de fonduri europene nerambursabile pe viitoarele programe operaționale, respectiv alte categorii de fonduri puse la dispoziție de către Comisia Europeană”, mai arată Ministerul Muncii.

Se estimează că de măsura adoptată vor beneficia în perioada următoare, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, aproximativ 2.000 persoane, impactul financiar fiind estimat la 5.625.000 lei.

 

 

 

 

 

Editor : L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate