Vaccinarea în România a ajuns la un minim istoric. Numărul cazurilor de tuse convulsivă a crescut de 62 de ori într-un singur an

Data actualizării: Data publicării:
pacient se vaccineaza impotriva gripei
Foto: Guliver/Getty Images

Rata vaccinării în România a ajuns la un minim istoric, avertizează Forumul Român Pro-Vaccinare (FRPV), în timp ce cazurile de rujeolă și tuse convulsivă înregistrează creșteri alarmante. Numai între 2023 și 2025 au fost confirmate 35.736 de cazuri de rujeolă, fiind și 30 de decese, iar tusea convulsivă a crescut în 2024 de 62 de ori față de anul precedent, cu 519 cazuri și două decese raportate în anul trecut, ambele la sugari nevaccinați.

Conform datelor Institutului Național de Sănătate Publică, acoperirea vaccinală este de 55% la 12 luni pentru vaccinurile din Planul Național de Vaccinare (Hepatita B, DTPa, VPI, Hib), 47,4% pentru ROR, 54% pentru vaccinul pneumococic și doar 6,1% pentru gripă la nivelul populației generale.

„Aceste procente reflectă că aproape jumătate dintre copiii eligibili nu sunt protejați prin vaccinare împotriva unor boli care pot avea o evoluție severă. Inclusiv vaccinarea împotriva HPV, care previne cancere evitabile, rămâne subutilizată, lăsând generații întregi expuse unor riscuri grave pe termen lung”, au afirmat reprezentanții FRPV, scrie Agerpres.

Citește și: Mai puțin de jumătate dintre copiii din România sunt vaccinați cu prima doză împotriva rujeolei. „Cifrele arată un eșec colectiv”

Creșterea alarmantă a cazurilor de rujeolă și tuse convulsivă

Între ianuarie 2023 și decembrie 2025 au fost confirmate 35.736 de cazuri de rujeolă și 30 de decese în rândul adulților și copiilor.

„Scăderea ratei de vaccinare înseamnă că tot mai mulți oameni rămân expuși în fața unor boli care pot fi severe și chiar amenințătoare de viață. Vaccinarea rămâne una dintre cele mai sigure modalități prin care fiecare dintre noi își poate proteja propria sănătate și sănătatea celor dragi”, a declarat Victoria Aramă, președinta Societății Române de Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății.

În ceea ce privește tusea convulsivă, incidența acestei boli a crescut în 2024 de 62 de ori față de anul anterior, iar în 2025 au fost raportate 519 cazuri și două decese, ambele la sugari nevaccinați.

Citește și: Vaccinuri gratuite pentru copii în România. Calendarul complet al imunizărilor decontate de stat în 2026

Situația vaccinării împotriva gripei sezoniere rămâne la fel de îngrijorătoare, în acest sezon gripal fiind înregistrate 68 de decese. „Nivelurile scăzute de acoperire vaccinală pot favoriza creșterea numărului de cazuri de boli prevenibile, afectând în special persoanele vulnerabile și punând presiune suplimentară asupra sistemului de sănătate”, a subliniat Adriana Pistol, președinta Societății Române de Epidemiologie.

Vaccinurile sunt disponibile, dar rămân insuficient utilizate

România dispune de vaccinuri gratuite pentru copii prin Programul Național de Vaccinare și compensate integral sau parțial pentru persoanele cu boli cronice, grupele la risc și vârstnici, însă acestea sunt folosite insuficient, din cauza dezinformării și a scăderii încrederii în beneficiile prevenției.

„Acoperirea vaccinală atât de scăzută este inacceptabilă. A atins un nivel chiar mai mic decât în anii în care aveam probleme cu aprovizionarea. Astăzi avem vaccinuri, sunt compensate, dar nu le facem. Nu suntem suficient de conștienți de pericolele reale la care ne expunem”, a declarat Gindrovel Dumitra, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei.

Citește și: Valul de gripă crește alarmant în România. Dr Adrian Marinescu: „Sezonul e departe de a se încheia”. Apelul medicilor

FRPV face apel la autorități, profesioniști din sănătate și populația generală să trateze vaccinarea ca pe o prioritate imediată de sănătate publică. Măsurile recomandate includ campanii susținute de informare, soluții administrative care să apropie vaccinarea de oameni, consolidarea dialogului medic-pacient și reconstrucția încrederii în vaccinare.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
Eva Mendes a împlinit 52 de ani, iar Ryan Gosling i-a pregătit o surpriză uriașă. „S-ar putea să mă găsiți în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elvis Presley, de la celebritate absolută la decădere. Ce ar fi produs „prăbușirea” lui: „I-a fost greu să...
Film Now
Cillian Murphy și-a dorit un actor anume în rolul fiului personajului său, în filmul „Peaky Blinders”: El...
Adevarul
Cum l-a atras Israelul pe Ali Khamenei într-o capcană mortală. Dezvăluiri din culisele asasinării...
Newsweek
Peste 30 de ani de muncă și o pensie care abia îi ajunge pentru facturi. Poate pensionarul cumpăra vechime?
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii