Reacția Patriarhiei Române, după ce a fost semnat protocolul pentru construirea moscheii din București

Data publicării:
patriarhul daniel RESIZE-Mediafax Foto-Victor Ciupuliga

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, a declarat că trebuie respectat principiul reciprocităţii şi Biserica Ortodoxă Română să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare celor în care a fost acordat terenul din Bucureşti pentru comunitatea musulmană.

"Încă din 2005, Patriarhia Română a fost informată de către autorităţi în legătură cu construirea, în România, a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană. Patriarhia Română a spus, încă de atunci, că nu are nimic împotrivă pentru construirea lăcaşului de cult, dar că trebuie respectat principiul reciprocităţii, respectiv să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare", a spus părintele Constantin Stoica.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a precizat că, în prezent, există dialog între autorităţile române şi cele turce pentru obţinerea unui teren în Istanbul. "Negocierile privirea atribuirea unui teren în Istanbul se poartă între state, aşa cum s-a întâmplat şi cu terenul din Bucureşti. Pe terenul care va fi obţinut în Istanbul se intenţionează construirea unui centru de pelerinaj, cu o capelă, pentru pelerinii care ajung în Istanbul", a mai spus părintele Constantin Stoica.

El a precizat că, în anul 2004, Patriarhia Ecumenică a dat în folosinţă Patriarhiei Române o ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, respectiv Biserica Sfânta Muceniţă Parascheva, pentru românii care locuiesc în Istanbul şi în zonele apropiate.

Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătraţi situat pe bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, Sector 1, pentru construcţia unei moschei, protocolul fiind semnat marţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...