Remus Ștefureac: Evacuarea cetățenilor români din Orientul Mijlociu a prilejuit o nouă etalare a poziționărilor extreme

Data actualizării: Data publicării:
ID290661_INQUAM_Photos_George_Calin-1536x1025
Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research. Foto: Inquam Photos / George Călin

Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, spune că evacuarea cetățenilor români din Orientul Mijlociu a prilejuit o nouă etalare a poziționărilor extreme animate de limbajul violent. „Nu înjurăm statul pentru orice, mai ales atunci când chiar se mobilizează și mai ales când știm că este un stat lipsit de resurse, oricum mult sub capacitatea statelor mari care le transmit propriilor cetățeni că trebuie să se descurce singuri, cel puțin în primele zile ale crizei”, arată acesta. 

„Războiul româno-român și nevoia de pregătire a populației pentru vremuri de conflict 

Evacuarea cetățenilor români din Orientul Mijlociu a prilejuit o nouă etalare a poziționărilor extreme animate de limbajul violent. Pe de o parte, avem grupul cetățenilor români extrem de nemulțumiți de faptul că statul nu a plătit costul biletelor de avion trimise pentru scoaterea lor din zona de război, iar pe de altă parte, avem grupul cetățenilor extrem de nemulțumiți de pretenția cetățenilor din primul grup ca evacuarea lor să fie plătită de toți cetățenii.  

În locul exacerbării inutile a unor polarizări false, acest subiect ar merita să fie folosit pentru educarea populației și creșterea rezilienței noastre în vremuri de război.  

Iată câteva precizări utile.  

Românii nemulțumiți că biletele lor de avion nu au fost plătite de statul român , dar și cei care s-ar putea regăsi pe viitor în situații critice ar trebui să știe câteva lucruri esențiale:  

  1. Orice călătorie în zone cu risc potențial implică o serie de pericole pentru care ar trebui să fii minim pregătit (mental, financiar etc.). Nu pleci fără o rezervă de bani, fără informații minimale despre zona în care pleci și încerci să eviți isteria pentru că nu ajuți pe nimeni, nici pe tine, nici pe cei care ar trebui să te sprijine.
  2. Statul român nu are resurse logistice și financiare pentru a salva grupuri mari de populație. Spre comparație, Ambasada SUA din Israel a transmis săptămâna aceasta că nu este în măsură, în acest moment, să evacueze sau să asiste direct cetățenii americani în părăsirea Israelului. România a evacuat totuși cel puțin 300, facilitând aprobările pentru transport și mobilizarea aeronavelor.
  3. Serviciile consulare ale României în cele mai multe state ale lumii sunt acoperite de unul-doi oameni. Ambasadele noastre din statele Orientului Mijlociu nu sunt tocmai populate. Nici chiar în statele mari nu stăm grozav. Când eram în SUA, ambasada noastră avea vreo 25 de oameni cu totul (inclusiv personal administrativ nepregătit pentru activități diplomatice/consulare), în timp ce, de exemplu, ambasada Japoniei avea vreo 300.
  4. Fizic, este imposibil ca sute de români aflați simultan într-o situație de criză să găsească o linie telefonică liberă. De regulă, o conversație cu o persoană aflată în risc durează între 5 și 10 minute, uneori chiar mai mult (se poate verifica). Prin urmare, în mod realist, un reprezentant consular poate să proceseze 5-7 persoane pe oră, hai 10. Presupunând că în perioade de criză nu lucrează 8 ore, ci 10, poate chiar 12 ore, cu mici pauze pentru că nu e robot purtător de A.I. , rezultă aproximativ 70-80 de persoane procesate pe zi, asta doar dacă acel consul ar îndeplini exclusiv această sarcină, ceea ce nu e cazul.
  5. Cei care comentăm comod din fotoliu ar trebui, pe de altă parte, să înțelegem starea de panică a concetățenilor noștri prinși în zone de război/dezastru. Panica modelează comportamentul, iar ofensele repetate nu fac decât să amplifice isteria.
  6. Sunt convins că după acest episod vom învăța câteva lecții utile. Nu înjurăm statul pentru orice, mai ales atunci când chiar se mobilizează și mai ales când știm că este un stat lipsit de resurse, oricum mult sub capacitatea statelor mari care le transmit propriilor cetățeni că trebuie să se descurce singuri, cel puțin în primele zile ale crizei. Atunci când părăsim țara, plecăm cu niște resurse suplimentare pentru orice eventualitate și încercăm cu toții întotdeauna, dar întotdeauna să ne punem în locul celuilalt, indiferent cine ar fi el (reprezentant al statului, cetățean aflat în dificultate etc.)”, arată mesajul lui Remus Ștefureac pe Facebook.

Mii de români, blocați în țările din Orientul Mijlociu, au cerut ajutor pentru revenirea în țară. În total, în zona de conflict se află 16.000 de români, mare parte dintre ei rezidenți în Emiratele Arabe. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Andrei Ţărnea a transmis, la Digi24, un mesaj pentru românii blocați în zonele afectate și avertizează că, chiar dacă un zbor este programat, nu există certitudinea că acel zbor va fi realizat.

Două zboruri organizate din Dubai către România ar trebui să decoleze în această seară, anunță Ministerul de Externe. 

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casă construită fără autorizaţie. Cum poţi scăpa de amenda de la primărie sau Poliţia Locală
Digi FM
Mirabela Dauer, cea mai dureroasă confesiune despre fiul pe care nu l-a mai văzut de 24 de ani: "Mi-a distrus...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Alanis Morissette, declarații despre despărțirea de Ryan Reynolds: „Am un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sean Penn va regiza un film despre asaltul asupra Capitoliului și vrea în rolul principal un actor...
Adevarul
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Newsweek
Jurist despre CASS la pensie. Trebuie restituită. „E dublă impunere”. De ce pensia nu trebuie impozitată?
Digi FM
Imagini rare cu Richard Gere, filmat de soția sa, Alejandra Silva, într-o drumeție romantică: „Persoana pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământul ar putea supravieţui morţii arzătoare a Soarelui. Mercur și Venus vor fi distruse de flăcările...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Acum 5 ani anunța că e transgender, azi impresionează cu un corp sculptat. Elliot Page și-a afișat abdomenul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...