Foto Studenții amenință cu noi proteste: „Anul universitar nu poate începe așa”. Care sunt solicitările lor

Data actualizării: Data publicării:
ID311079_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Reprezentanti ai studentilor si organizatiilor studentesti protestaza fata de reducerea burselor de studiu, in Bucuresti, 29 iunie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) avertizează că protestele față de măsurile de austeritate din educație nu se vor opri și amenință că anul universitar nu poate începe în aceste condiții. Studenții cer reintroducerea subvențiilor la transport, menținerea reducerii de 90% pe orice rută și eliminarea prevederilor care reduc drastic fondul de burse și perioada de acordare a acestora, potrivit News.ro.

ANOSR critică lipsa de interes a decidenţilor de la nivel naţional în privinţa nevoilor studenţilor, având în vedere contextul actual în care sute de studenţi au protestat în ultimele luni în mai multe centre universitare faţă de măsurile de austeritate.

Studenţii avertizează că protestele nu se vor opri şi solicită reintroducerea subvenţiilor de transport şi a dreptului de a circula cu reducere de 90% pe orice rută, precum şi eliminarea prevederilor care diminuează drastic fondul de burse, dar şi perioada şi modul de acordare a acestora.

Potrivit unui comunicat de presă, ultimele acţiuni ale studenţilor s-au desfăşurat în între 14 şi 20 august, la Timişoara, unde 500 de lideri ai studenţilor din toată ţara au protestat, sub egida campaniei EDU•CUT, menită să atragă atenţia publicului larg asupra tăierilor din educaţie.

Seria de evenimente din cadrul EDU•CUT a început cu 3 experienţe expoziţionale în care studenţii au ironizat măsurile şi au arătat comunităţii cum va fi viaţa lor fără drepturile afectate de măsurile de austeritate. În Piaţa Operei din Timişoara, intitulată Piaţa Austerităţii, studenţii au ieşit în stradă pentru a vinde lucrurile de care nu vor mai avea nevoie în contextul diminuării fondului de burse şi scăderii numărului acestora, precum frigiderul, hainele, cuptorul cu microunde sau legitimaţia de transport.

TIMISOARA - PROTEST STUDENTI MASURI AUSTERITATE - 17 AUG 2025
Aproximativ 200 de studenti au organizat un protest impotriva masurilor de austeritate anuntate de guvern, in Piata Operei, duminica 17 august 2025, Timisoara. INQUAM PHOTOS/Virgil Simonescu

De asemenea, zece studenţi au prezentat situaţiile în care se vor regăsi în viitor, după tăierile masive. A fost creat şi un magazin, care a adus o notă ironică prin posibilitatea de a „cumpăra” drepturi prin muncă, dar de a le pierde prin decizia decidenţilor. Manifestaţiile au continuat cu un marş simbolic.

În urma dezbaterii organizate pe data de 19 august la Timişoara cu Ministrul Educaţiei şi Cercetării, studenţii au pornit un protest, îndreptându-se chiar spre graniţa României, acuzând Guvernul că îi alungă din ţară prin măsurile adoptate în educaţie. Protestul a venit în urma ignoranţei şi indiferenţei pe care decidenţii le-au demonstrat în ultima perioadă, luând decizii fără să consulte principalii beneficiari ai educaţiei. Peste 300 de studenţi au plecat din Piaţa Victoriei din Timişoara spre graniţa României,în timp ce colegii lor au continuat protestele în piaţă.

ANOSR a transmis premierului, în mai multe rânduri, invitaţii la dezbatere, reafirmându-şi disponibilitatea de a purta un dialog deschis şi fundamentat pe date cu privire la sistemul de burse studenţeşti. Refuzul acestuia reprezintă „o sfidare a principiului promovat în învăţământul superior, acela de a implica studenţii în luarea deciziilor”, consideră ANOSR.

„Solicităm, din nou, acordarea unui interes ridicat asupra problemelor studenţilor din partea prim-ministrului şi a întregului Guvern, prin organizarea unor dezbateri având ca subiecte de discuţie toate tăierile din educaţie şi considerând reprezentanţii studenţilor parteneri de dialog. Deşi nu ne dorim să plecăm, simţim că este ceea ce statul îşi doreşte prin aceste măsuri, decizii şi prin ignoranţa faţă de problemele existente în învăţământul superior cu care studenţii se confruntă”, se mai arată în comunicatul citat.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...