Ultimii la matematică și citire, copiii din România stau prost și cu sănătatea. În schimb, sunt sociabili și fericiți. Raport UNICEF

Data publicării:
copii se joaca
Foto: Guliver/Gettyimages

Mulţi dintre copiii din ţările dezvoltate nu deţin competenţe la matematică şi citire de bază şi sunt afectaţi de o stare de sănătate mintală şi emoţională precară şi de obezitate, arată un raport al Fondului Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) publicat joi, citat de agenţia DPA și preluat de Agerpres. Copiii din România ocupă ultimele locuri la citire și matematică și stau prost cu sănătatea. În schimb, sunt sociabili și fericiți.

Raportul prezintă un clasament în care sunt incluse 41 de ţări din Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), în funcţie de starea de sănătate a copiilor, dar şi a competenţelor academice şi a nivelului de fericire.

Danemarca, Olanda şi Norvegia se află în fruntea clasamentului, iar Bulgaria, Chile şi Statele Unite sunt clasate pe cele mai de jos locuri propice pentru un copil.

România apare la ambele extreme ale clasamentului, copiii noștri fiind sociabili și fericiți, dar cu carențe mari în educație și sănătate.

Aproximativ 40% dintre copiii din ţările bogate nu deţin abilităţi academice de bază la citire şi matematică până la vârsta de 15 ani, cei din Bulgaria, România şi Chile fiind cel mai puţin competenţi, potrivit UNICEF.

România ocupă locul patru în ceea ce priveşte bunăstarea psihică, dar se situează pe unul dintre ultimele locuri în privinţa sănătăţii fizice şi a competenţelor.

De asemenea, potrivit raportului, ţara noastră se situează pe locul al treilea în ceea ce priveşte satisfacţia de viaţă la vârsta de 15 ani (85% fiind mulţumiţi de viaţa lor), după Olanda (90%) şi Mexic (86%).

Ţara noastră, alături de Bulgaria, ocupă penultimul, respectiv ultimul loc în clasamentul competenţelor la citire şi matematică.

România se situează, însă, pe primul loc în ceea ce priveşte abilităţile sociale, fiind una dintre cele şapte ţări în care circa patru din cinci copii au declarat că îşi fac prieteni cu uşurinţă.

Aproximativ 20% dintre copii nu au un nivel ridicat de satisfacţie de viaţă în ţările cele mai înstărite, potrivit UNICEF. Turcia se descurcă cel mai rău la acest capitol, doar 53% dintre copii fiind mulţumiţi de viaţa lor, urmată de Japonia şi Marea Britanie.

Lituania are cea mai mare rată de sinucidere în rândul adolescenţilor, urmată de Noua Zeelandă şi Estonia.

În ceea ce priveşte sănătatea fizică, aproximativ unul din trei copii este obez sau supraponderal, procentele din sudul Europei fiind în creştere vertiginoasă.

Raportul este bazat pe date prelevate înainte de pandemia de coronavirus nou, UNICEF avertizând că această criză reprezintă o ameninţare substanţială la adresa stării de bine a copiilor.

„Multe dintre cele mai bogate ţări - care deţin resursele necesare pentru a oferi tuturor o copilărie bună - nu reuşesc să realizeze acest lucru pentru copii”, a declarat Gunilla Olsson, director al biroul de cercetare UNICEF - Innocenti.

„Dacă guvernele nu adoptă măsuri rapide şi decisive pentru a asigura bunăstarea copiilor în cadrul răspunsului lor la pandemie, ne putem aştepta în continuare la creşterea ratelor de sărăcie infantilă, la deteriorări mintale şi fizice, precum şi la adâncirea decalajului privind competenţele în rândul copiilor”, a adăugat Olsson.

Editor: B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum pot obține românii din Italia bonusul de 1.000 de euro pentru fiecare copil
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Incident la bordul unui avion TAROM: un pilot a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a zburat fără să fi...
Newsweek
Pensie crescută: Unui pensionar i se recunosc 15 ani munciți la grupa a II-a. Decizia ajută toți pensionarii
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...