VIDEO Virgin Galactic a dus primii săi turiști în spațiu

Data actualizării: Data publicării:
Primii turişti spaţiali transportaţi de Virgin Galactic, compania lui Richard Branson, au ajuns la destinaţie
Primii turişti spaţiali transportaţi de Virgin Galactic, compania lui Richard Branson, au ajuns la destinaţie. Foto: Profimedia Images

Primii turişti transportaţi de compania americană Virgin Galactic au ajuns joi în spaţiul cosmic, a anunţat compania fondată de miliardarul Richard Branson, care îşi îndeplineşte astfel o promisiune pe care a făcut-o în urmă cu două decenii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cei trei pasageri - Jon Goodwin, în vârstă de 80 de ani, Keisha Schahaff, în vârstă de 46 de ani, şi fiica ei Anastatia Mayers, în vârstă de 18 ani - au petrecut câteva minute în spaţiu, admirând curbura Pământului şi plutind pentru scurt timp în imponderabilitate, potrivit înregistrării video a companiei.

Ei au fost însoţiţi pe VSS Unity de un angajat al Virgin Galactic însărcinat cu monitorizarea lor şi de doi piloţi, scrie AFP, citată de News.ro.

În premieră, o mamă a călătorit împreună cu fiica ei spre spaţiul cosmic. Foto: Profimedia Images
În premieră, o mamă a călătorit împreună cu fiica ei spre spaţiul cosmic. Foto: Profimedia Images

Această misiune, denumită Galactic 02, este al doilea zbor comercial al companiei, după un prim zbor la sfârşitul lunii iunie. Acel zbor a transportat însă ofiţeri superiori ai forţelor aeriene italiene, care au efectuat o serie de experimente la bord, şi nu civili care călătoreau doar de plăcere.

Înainte de aceasta, compania a efectuat mai multe zboruri de testare, inclusiv unul cu Richard Branson însuşi la bord, în iulie 2021.

În total, cursa de joi marchează a şaptea oară când naveta spaţială a Virgin Galactic a ajuns în spaţiu.

Un imens avion jumbo a decolat mai întâi de pe o pistă convenţională din New Mexico, apoi, după o perioadă de ascensiune, a eliberat vehiculul spaţial, care seamănă cu un avion privat de mari dimensiuni. Acesta şi-a pornit motorul şi a accelerat pe verticală până la o altitudine de peste 80 km - limita care, potrivit armatei americane, marchează începutul spaţiului.

Naveta spaţială a atins o altitudine de 88 km la apogeu, a anunţat un comentator în timpul transmisiunii video în direct.

Apoi şi-a început rapid coborârea prin planare, înainte de a ateriza pe aceeaşi pistă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

800 de clienţi pe lista de aşteptare

Keisha Schahaff şi fiica ei, Anastatia Mayers, provin amândouă din Antigua şi Barbuda, Caraibe, şi şi-au câştigat biletele participând la un eveniment de strângere de fonduri organizat de Virgin Galactic. Vestea fericită i-a fost anunţată Keishei Schahaff de însuşi Richard Branson, care a surprins-o venind la ea acasă pentru a-i oferi costumul de astronaut. Ele s-au alăturat zborului ca primul duo mamă-fiică, iar Anastatia Mayers este a doua cea mai tânără persoană care călătoreşte în spaţiu.

Miliardarul Richard Branson s-a întors joi în Antigua şi Barbuda pentru a asista la zbor împreună cu familia Schahaff, a anunţat el pe reţelele sociale, postând o fotografie cu el şi mama Keishei Schahaff.

Mai puţin de 700 de persoane au fost în spaţiu până în prezent, potrivit Virgin Galactic, care promite acum un zbor spaţial pe Lună. Deja 800 de clienţi şi-au cumpărat biletele - iniţial pentru sume cuprinse între 200.000 şi 250.000 de dolari per pasager, majorate ulterior la 450.000 de dolari.

Programul spaţial al Virgin Galactic a fost întârziat cu ani de zile, nu în ultimul rând din cauza unui accident în 2014, soldat cu moartea unui pilot.

Virgin Galactic concurează cu compania Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos, care oferă de asemenea zboruri suborbitale scurte şi care a trimis deja 31 de persoane în spaţiu. Însă, de la un accident produs în septembrie 2022 în timpul unui zbor fără pilot, racheta sa a fost oprită la sol. Blue Origin a promis în martie că îşi va relua "în curând" zborurile spaţiale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Satul din Europa care îți oferă peste 20.000 de dolari dacă te muți acolo. Primești și aproape 3.000 de...
Traffic on Nevsky Prospect.
Presa rusă a scris despre închiderea Consulatului General al României din Sankt Petersburg
Pro FM
Fiul lui Britney Spears rupe tăcerea despre teoria potrivit căreia artista ar fi fost clonată. Zvonul circulă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Johnny Depp, de nerecunoscut la Comic-Con. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a lăsat fără cuvinte pe...
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta...
Newsweek
Un pensionar cu 14 ani munciți ia pensie zero lei. O persoană care nu a muncit deloc câștigă 500 lei
Digi FM
Dan Negru dezvăluie cine ar fi fost, de fapt, cel mai bogat sportiv din istorie: „Banii lui Ronaldo, Messi…...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Imagini rare din România. O pisică sălbatică și cei patru pui ai săi, surprinși într-un parc național
Film Now
Mama actorului Ben Affleck a murit la 83 de ani. Cea mai mare dorință a ei după ce a aflat că mai are doar...
UTV
Andreea Ibacka a vorbit despre anul dificil prin care a trecut după divorțul de Cabral. „Mi-am permis să...