Putin, furios după ce UE a anunțat că ar putea renunța la îngrășămintele rusești: „O prostie absolută”

Data publicării:
Supreme Eurasian Economic Council Meets In Minsk, Belarus
Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Președintele rus Vladimir Putin a reacționat dur la anunțul Uniunii Europene privind posibila renunțare la îngrășămintele din Rusia, calificând intenția drept „o prostie absolută” care ar afecta agricultura și ar duce la creșterea prețurilor alimentelor în Europa.

Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenţia Uniunii Europene de a se lipsi de îngrăşămintele ruseşti drept "o prostie absolută", informează Agerpres.

"Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor propriei agriculturi, aceasta este o prostie absolută", a declarat preşedintele Vladimir Putin în timpul unei întâlniri cu preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Îngrăşăminte (APF) din Rusia, Andrei Guriev. Liderul de la Kremlin a menţionat că decizia UE "va afecta în ultimă instanţă preţurile alimentelor".

Potrivit lui Guriev, impunerea de tarife şi taxe la azot şi îngrăşăminte complexe va duce la o creştere de 20% până la 30% a preţului acestora. "Fermierii europeni vor fi obligaţi să îşi reducă culturile sau să solicite subvenţii", a adăugat preşedintele APF.

Conform datelor sale, Europa importă în prezent 17 milioane de tone de îngrăşăminte, dintre care 5,5 milioane provin din Rusia.

Totodată, Guriev l-a informat pe preşedintele Rusiei că producătorii de îngrăşăminte şi-au cvadruplat exporturile către India, acestea ajungând la 1,2 milioane de tone.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mica localitate din România care devine unul dintre cele mai importante puncte militare din Europa...
Digi FM
Culisele puterii. Florin Negruțiu: „Sistemul s-a reunit și caută un patron. Sorin Grindeanu fuge de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lidia Buble, reacție acidă după ce a fost urmărită de trei persoane prin București: „Mi s-a stricat toată...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fostul soț al Sofiei Vergara, mărturisiri despre lupta cu boala misterioasă: „Am avut dureri atât de mari...
Adevarul
AUR susține că poate depăși 40% la viitoarele alegeri. Dan Dungaciu: „Suntem absolut convinși”
Newsweek
Casa de Pensii anunță creșterea vârstei de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul nașterii?
Digi FM
Au râs de diferența lor de înălțime, dar povestea celor doi a cucerit milioane de oameni. Mirele are doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Turiștii plătesc să fie „atacați” de sute de rațe. Experiența din Vietnam face furori pe internet
Film Now
Top șapte staruri de la Hollywood care au dispărut din lumina reflectoarelor, dar care rămân de neuitat. Cu...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...