Camera Deputaților a adoptat legea care extinde protecția personalului medical și deblochează angajările din sănătate

Data publicării:
medici
Foto: Profimedia Images

Camera Deputaților a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind reforma în domeniul sănătății, care extinde protecția juridică a personalului medico-sanitar în cazul agresiunilor și include un amendament prin care sunt deblocate angajările în unitățile sanitare. Legea merge acum la promulgare.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a fost adoptat cu 237 de voturi "pentru", 11 "împotrivă" și 40 de abțineri.

Proiectul modifică articolul 652 din Legea sănătății și are ca scop extinderea protecției juridice acordate personalului medico-sanitar. Astfel, infracțiunea de ultraj va fi aplicată în cazul agresiunilor îndreptate împotriva personalului medical și auxiliar, indiferent de forma în care își exercită profesia sau de unitatea medicală în care lucrează.

Potrivit inițiatorilor, măsurile urmăresc să protejeze integritatea și siguranța angajaților din sistemul de sănătate, să consolideze statutul profesional și să asigure aplicarea unitară a legii în toate unitățile medicale.

Citește și: VIDEO Alexandru Rogobete: Amendamentul PSD privind deblocarea posturilor în spitale, aprobat în comisia de Sănătate. Când ajunge la vot final

Amendamentul PSD permite ocuparea posturilor vacante din spitale

Pe lângă modificările privind protecția personalului medical, deputații au adoptat și un amendament inițiat de PSD prin care unitățile și instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății, spitalele aflate în subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și cele aflate în subordinea autorităților locale sunt exceptate de la blocarea posturilor prevăzută de legea măsurilor fiscal-bugetare.

Concret, spitalele vor putea organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante existente și bugetate, cu condiția încadrării în bugetele aprobate pentru acest an. Amendamentul nu stabilește un plafon privind numărul de angajări, ci lasă managerilor posibilitatea de a decide ce posturi trebuie ocupate, în funcție de necesarul fiecărei unități sanitare.

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat în plenul Camerei Deputaților că amendamentul "face mai mult decât să deblocheze posturile în spitale".

„Dacă, de exemplu, cineva se pensionează, managerul nu poate scoate la concurs acel post care este vacant și care este și bugetat. Din acest motiv am introdus acest amendament. Cred că este un pas important pentru întreg sistemul de sănătate. Managerul are flexibilitatea să decidă, în funcție de nevoile din interiorul secției lui, iar el știe cel mai bine de ce posturi are nevoie: asistente, infirmiere sau medici”, a afirmat fostul ministru.

Întrebat dacă măsura se suprapune peste memorandumul aprobat marți de Guvern, Rogobete a precizat că cele două instrumente „merg împreună”.

„Managerii vor scoate la concurs în limita bugetului aprobat, la fel este și memorandumul. Amendamentul lasă spitalele să-și angajeze resursa umană în funcție de nevoi. Nu suplimentează cu o cifră absolută fixă. Dă libertatea spitalelor de a-și angaja personal pe posturile vacante, existente și bugetate, care sunt mult mai multe decât cele din memorandum. Undeva la 10.000 am calculat, dar fără date foarte la virgulă”, a afirmat Rogobete.

Citește și: Guvernul a deblocat mai puține posturi în sănătate decât ceruse Cseke Attila. Ilie Bolojan: Greva din spitale, „bazată pe dezinformare”

Guvernul aprobase deja un memorandum pentru deblocarea unor angajări

Amendamentul adoptat miercuri de Camera Deputaților vine la o zi după ce Guvernul a aprobat un memorandum privind organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din unitățile sanitare publice, decizie luată pe fondul grevei generale declanșate de SANITAS.

Memorandumul permite organizarea concursurilor pentru ocuparea a aproximativ 6.850 de posturi în spitalele finanțate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și în serviciile de ambulanță. Cele mai multe dintre acestea sunt destinate asistenților medicali, personalului auxiliar și medicilor.

După votul final din Camera Deputaților, legea va fi trimisă la promulgare președintelui Nicușor Dan, urmând să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Citește și: LIVE TEXT Grevă în Sănătate. Sindicatele acuză scăderi salariale, Guvernul promite că nimeni nu pierde bani. Pîslaru: Veniturile nu se micșorează

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate fi încorporat în România în caz de război. De ce au fost chemaţi tinerii în Armată
Digi FM
Mihai Onilă a fost operat de urgență. Fostul membru AXXA stârnise controverse după ce a ținut post negru 40...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Anca Țurcașiu, noi imagini inedite alături de partenerul ei, la malul mării. Fanii au fost cuceriți: „Așa...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce părere ar avea Johnny Depp despre filmul care îi marchează revenirea la Hollywood: „O șansă care apare o...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
Mihai Trăistariu, exasperat de turiștii de pe litoral. Ce îi dispare din apartamente și ce obiecte ajunge să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este "dirty soda", băutura care face furori pe internet, dar îi îngrijorează pe medici: "Este un dezastru...
Digi Animal World
Un câine a distrus drona vecinului, iar cazul a ajuns în instanță. Ce a decis judecătorul
Film Now
A trăit în mașină înainte să ajungă la Hollywood, apoi a câștigat două premii Oscar. Viața a încercat-o de...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...