Guvernul României a adoptat marți, 24 februarie, Ordonanța de Urgență privind pachetul de măsuri pentru relansarea economiei și stimularea investițiilor, care include facilități fiscale, scheme de sprijin pentru companii și programe dedicate atragerii investițiilor. Actul normativ vizează stimularea activității economice, creșterea investițiilor și mobilizarea capitalului intern către sectoare cu valoare adăugată ridicată. Economistul Adrian Negrescu a declarat pentru Digi24.ro că pachetul de măsuri reprezintă, în primul rând, „o culegere de măsuri tehnice”, menită să rezolve probleme concrete din mediul economic.
„Pachetul de măsuri pentru economie este o culegere de măsuri în special tehnice, venite să regleze anumite probleme din sectorul economic. Mă refer aici, de exemplu, la microîntreprinderi, care, până la această ordonanță, nu se mai puteau întoarce la statutul de microîntreprindere în cazul în care cifra lor de afaceri scădea sub 100.000 de euro”, a explicat economistul.
Măsuri pentru investiții mari și reducerea birocrației
Printre cele mai importante prevederi se numără introducerea unor scheme strategice dedicate investițiilor de peste un miliard de lei și crearea unui „one-stop office” pentru investitori, menit să reducă birocrația.
Potrivit lui Adrian Negrescu, această măsură ar putea accelera proiectele mari de investiții.
„Pentru prima dată în istoria postdecembristă avem un one-stop office, acolo unde investitorii să își rezolve mai rapid problemele birocratice atunci când vor să facă o investiție. Gândiți-vă că, dacă se construiește o fabrică în România, durează, în medie, aproape doi ani numai pentru a obține autorizațiile și avizele necesare. Sper să ne mișcăm mai repede și să reușim, prin simplificarea birocrației, să atragem investitori majori în economie”, a spus acesta.
Facilități fiscale pentru companii
Pachetul de măsuri include și o serie de facilități fiscale pentru mediul de afaceri, cum ar fi majorarea plafonului pentru TVA la încasare la 5 milioane de lei sau amortizarea accelerată a investițiilor.
„Creșterea plafonului pentru TVA la încasare la 5 milioane de lei este un lucru absolut important. De asemenea, amortizarea supraaccelerată de 65%, față de 50%, înseamnă că firmele vor putea mai ușor să își gestioneze bunurile pe care le cumpără”, a explicat Negrescu.
Acesta consideră esențial și creditul fiscal de 10% pentru activitățile de cercetare și dezvoltare: „Acolo trebuie să impulsionăm dezvoltarea noilor tehnologii. Este singura noastră speranță pentru o creștere economică semnificativă în viitor”.
Stimularea investițiilor populației
Ordonanța prevede și măsuri pentru stimularea pieței de capital, inclusiv deduceri fiscale pentru investițiile în acțiuni sau ETF-uri și facilități pentru listarea companiilor la bursă.
Potrivit economistului, măsura ar putea contribui la mobilizarea economiilor populației către economia reală: „Este un lucru pozitiv să ducem o mare parte din economiile populației către instrumente care să le aducă bani în plus. O mare parte din banii pe care oamenii i-au pus deoparte rămân în depozite la termen sau în conturi fără dobândă și se depreciază din perspectiva inflației”.
Acesta consideră că listarea mai multor companii la Bursa de Valori București ar putea impulsiona piața de capital: „Măcar dacă am aduce 10-15 companii noi pe Bursa de Valori București și am declanșa un program de conștientizare în rândul populației privind câștigurile posibile din ETF-uri sau din investițiile la bursă ar fi un pas important. Trebuie să-i învățăm pe oameni să-și diversifice investițiile”.
Atragerea românilor din diaspora
Pachetul de măsuri include și programul „Investim Acasă”, destinat românilor din diaspora care vor să deschidă afaceri în România.
Economistul consideră că atragerea românilor din străinătate este esențială pentru piața muncii.
„Importul de muncitori din Asia este insuficient pentru a acoperi nevoia de salariați din economie. În următorii 5-7 ani, peste 1,1 milioane de oameni vor ieși la pensie și nu avem, din păcate, cu cine să îi înlocuim”, a avertizat Negrescu.
Potrivit acestuia, sporul natural redus face ca revenirea românilor din diaspora să fie o soluție necesară.
„Focusul trebuie să fie pe atragerea muncitorilor români din străinătate. Să le oferi facilități și să-i determini să vină acasă, să deschidă afaceri și să-și pună experiența în slujba economiei este singura noastră șansă pentru a evita această bombă cu ceas reprezentată de ieșirea la pensie a decrețeilor”, a explicat acesta.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că pachetul de măsuri urmărește transformarea structurală a economiei și stimularea investițiilor.
Potrivit Ministerului Finanțelor, măsurile adoptate vizează simplificarea fiscală, creșterea investițiilor, sprijinirea exporturilor și modernizarea economiei și urmează să intre în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
CITEȘTE ȘI: Alexandru Nazare, după adoptarea pachetului de relansare economică: „Punem bazele unei creşteri economice bazate pe investiţii”