Ce se schimbă pentru microîntreprinderi în noul pachet de relansare economică. Reguli mai flexibile, impozitare unică și bonificații

Data actualizării: Data publicării:
bani

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat joi, după ședința de Guvern, o serie de măsuri incluse în noul pachet de relansare economică, menite să corecteze problemele semnalate de mediul de afaceri și să facă regimul fiscal al microîntreprinderilor mai predictibil și mai flexibil, în contextul reducerii plafonului de încadrare la 100.000 de euro.

„Rezolvăm inclusiv câteva probleme importante pe care microîntreprinderile le aveau. Problema cu perioada în care termenul de angajare al acelui unic angajat era prea scurt, în 30 de zile față de 90. Problema faptului că, odată ce treceai de plafon, îți pierdeai statutul de micro și nu te mai puteai întoarce”, a declarat Alexandru Nazare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

CITEȘTE ȘI: Alexandru Nazare a anunțat un pachet de relansare economică care mută accentul pe investiții. „Regândim sprijinul pentru companii”

Termen extins pentru angajarea salariatului unic

Una dintre modificările importante vizează termenul în care o microîntreprindere trebuie să îndeplinească condiția privind existența unui salariat.

Potrivit proiectului de lege, termenul este extins la 90 de zile, față de 30 de zile în prezent, pentru firmele nou-înființate.

Măsura urmărește să evite pierderea rapidă a statutului de microîntreprindere din motive administrative sau organizatorice.

Revenirea la regimul de microîntreprindere după depășirea plafonului

Ministrul Finanțelor a explicat că va fi corectată și situația firmelor care, după depășirea plafonului de venituri, pierdeau definitiv regimul de microîntreprindere: „Atât timp cât plafonul a fost deja redus la 100.000 de euro, nu făcea sens acest lucru”.

Conform proiectului, firmele care depășesc plafonul de 100.000 de euro vor trece temporar la impozit pe profit, dar vor putea reveni ulterior la regimul de microîntreprindere dacă se reîncadrează în condițiile legale.

Revenirea se va face din anul fiscal următor, potrivit regulilor generale din Codul fiscal.

O altă problemă privește vânzarea imobilizărilor, care până acum putea duce la pierderea statutului de microîntreprindere prin includerea valorii tranzacției în plafonul de venituri.

„Permitem vânzarea unei imobilizări pe an care să nu fie introdusă în plafon, astfel încât să nu își piardă respectiva companie statutul de micro doar printr-o singură vânzare”, a declarat ministrul Finanțelor.

Clarificări privind concediile medicale

Ministrul a anunțat și reglementarea situațiilor legate de concediile medicale ale angajaților.

În cazul microîntreprinderilor cu un singur salariat, concediul medical nu va mai duce automat la pierderea statutului de micro, atât timp cât perioada cumulată de concediu medical nu depășește 30 de zile într-un an fiscal.

„Sunt toate chestiunile pe care le reglăm în privința micro”, a explicat Nazare. 

Totodată, acesta a reiterat că este deja aplicabilă cota unică de impozitare de 1% pentru microîntreprinderi, după eliminarea sistemului cu două cote, de 1% și 3%: „Am negociat cu Comisia Europeană și am reușit să-i convingem că o simplificare cu o cotă unică de 1% pentru micro este o chestiune bună și este deja în vigoare”. 

Revin bonificațiile pentru contribuabilii corecți

Printre măsurile incluse în pachet se numără și revenirea bonificațiilor acordate contribuabililor care își achită obligațiile fiscale la timp.

„Revenim cu bonificațiile, bonificația de 3% pentru companii. De asemenea, introducem o bonificație pentru persoanele fizice care plătesc în avans”, a spus Alexandru Nazare.

Pe lângă aceste stimulente, pachetul de relansare economică include și măsuri menite să îmbunătățească fluxul de numerar al firmelor.

Astfel, plafonul pentru aplicarea sistemului TVA la încasare va fi majorat:

  • la 5 milioane de lei în perioada martie-decembrie 2026;
  • la 5,5 milioane de lei începând cu 1 ianuarie 2027.

Măsurile fac parte dintr-un pachet mai amplu de relansare economică, care vizează atât stimularea investițiilor, cât și simplificarea relației fiscale dintre stat și mediul de afaceri.

Pachetul de relansare economică urmează să fie publicat și să intre în procedura de transparență decizională, după definitivarea ultimelor detalii, potrivit ministrului.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă în 2027. Anunțul ministrului Finanțelor
Digi FM
Cum se simte Salma Hayek după ce a împlinit 60 de ani. Recunoaște că se temea de această vârstă: "Nu este...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Drama ascunsă a celei mai populare soliste. Sora ei mai mică verifica dacă mai e în viață: "A fost...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Michael Douglas și Julia Roberts la o petrecere. A jignit-o după ce băuse: „Ia-ți mâinile de pe...
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a...
Newsweek
Testul de 30 de secunde pe care orice pensionar trebuie să-l facă. Ce dezvăluie despre sănătate?
Digi FM
Rică Răducanu, dezvăluiri la 80 de ani despre pensie și banii pierduți de-a lungul vieții. De ce soția este...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce sacrificau incașii copii pe vârfurile munților și ce pățeau aceștia înainte de moarte. Descoperire...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu o broască după ce a înghițit un licurici. Imaginile sunt virale: „E o nebunie”
Film Now
Penelope Cruz și soțul ei au ales Spania pentru a-și crește copiii. Pretenția pe care Javier Bardem o include...
UTV
Bianca Censori a întors toate privirile la revenirea lui Kanye West în lumea modei. Apariție rară alături de...