Lemnul de foc și pentru industrie, mai scump din toamnă

Data publicării:
ROMSILVA VANZARI LEMN MEDIAFAX-4

Un volum de două milioane de metri cubi de lemn din pădurile statului ar putea rămâne ne-exploatat până la finalul anului, în lipsa unor măsuri legislative imediate, cu efecte negative inclusiv asupra asigurării masei lemnoase necesare pentru încălzirea populaţiei, potrivit Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.



"Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva apreciază că, în lipsa unor măsuri legislative imediate, în pădurile proprietate publică a statului ar putea rămâne ne-exploatat, până la finalul anului, un volum de 2 milioane de metri cubi de lemn, cu numeroase efecte negative asupra asigurării masei lemnoase necesare pentru încălzirea populaţiei şi a industriei de prelucrare a lemnului. De asemenea, prin scăderea volumului de masă lemnoasă pus pe piaţă, pot interveni majorări de preţuri, pe fondul cererii mari şi al ofertei scăzute", menţionează Romsilva într-un comunicat de presă remis vineri, informează Agerpres.ro.

Regia avertizează asupra unui posibil blocaj pe piaţa lemnului şi asupra unor posibile riscuri în asigurarea lemnelor de foc pentru populaţie, ca urmare a aplicării articolului 59 din Codul Silvic, cu modificările ulterioare. Romsilva notează că, prin respectivele modificări, trebuie să efectueze lucrări silvice de îngrijire a pădurilor în regie proprie, prin mijloace proprii sau prin contracte de prestări servicii, la o cotă majorată, din care ar rezulta un volum exploatat de aproximativ 4,3 milioane de metri cubi din pădurile proprietatea publică a statului, aflate în administrare.

"(...) Romsilva a pregătit alinierea la noile modificări legislative şi a crescut cu 16% volumul rezultat din lucrări silvice efectuate prin mijloace proprii şi cu 632% prin intermediul prestării de servicii. Cu toate acestea, volumul de lemn exploatat introdus pe piaţă din pădurile proprietate publică a statului, administrate de Romsilva, a scăzut în primele patru luni ale anului cu 150 de mii de metri cubi faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, volumul oferit prin licitaţii publice firmelor atestate în exploatări forestiere a scăzut cu 22%. Până în prezent, Romsilva a organizat proceduri de achiziţie publică pentru prestări de servicii pentru lucrări silvice din care ar rezulta un volum de 2,5 milioane de metri cubi, iar în urma licitaţiilor în sistemul de achiziţii publice s-a reuşit achiziţia de servicii de exploatare pentru un volum de 1,2 milioane de metri cubi", menţionează Regia.

Romsilva apreciază că un alt efect negativ al lipsei unor măsuri legislative imediate ar fi acela că nu vor putea fi efectuate lucrările de îngrijire conform planurilor anuale prevăzute în amenajamentele silvice, ce are putea conduce la degradarea pădurilor, diminuarea speciilor valoroase în pădurile de stat, deprecierea lemnului provenit din doborâturi de vânt şi extinderea bolilor şi dăunătorilor în pădurile din jur.

În acest sens, Regia consideră că este nevoie de o măsură urgentă care să prevadă renunţarea la obligativitatea efectuării lucrărilor silvice doar prin forţe proprii sau prin prestări silvice, care ar putea preîntâmpina aceste posibile riscuri, cu consecinţe asupra pieţei lemnului şi a stării de sănătate a pădurilor proprietate publică a statului administrate de Regie.

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva administrează 3,14 milioane de hectare de pădure proprietate publică a statului, echivalentul a 48% din totalul fondului forestier naţional. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta lumii pe care o știm de aproape 500 de ani ar putea fi înlocuită. România susține schimbarea
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Roxana Blagu de la trupa Trident, mesaj dureros pentru fiica ei, după ani de despărțire: “Am plâns. Am sperat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Ce transporta singurul avion civil care a avut voie să zboare după atentatele de la 11 septembrie
Newsweek
Sute de mii de români își pierd pensia dacă nu depun un document în septembrie. Casa de pensii avertizează
Digi FM
Angelina Jolie, vizită surpriză în Ucraina. Fiul ei și al lui Brad Pitt, antrenament neașteptat la un club de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Salma Hayek a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod inedit. Actrița a renunțat la haine pentru o...