Ungaria, obligată să deblocheze proiectul gazoductului BRUA

Data publicării:
conducte

Ungaria este obligată să deblocheze proiectul BRUA, acea conductă de gaze plecată din Bulgaria care ar trebui să ajungă în Austria, dar pe care Budapesta a decis să nu o mai prelungească spre centrul Europei, dincolo de graniţele sale. Agenția Europeană pentru Reglementarea Energiei a luat decizia de a impune Ungariei interconectarea cu Austria.

Partea proastă este că deşi există această impunere, sunt şanse mari ca Ungaria să ignore ceea ce transmite Bruxelles-ul şi să joace tot cartea proprie. Procendura de infringement este de lungă durată.

Blocarea conductei pe teritoriul Ungariei a fost justificată de șeful companiei de transport de costurile proiectului - ar economisi un miliard de euro. O sumă exagerată, în condiţiile în care cei aproape 480 de kilometri de pe teritoriul României costă 480 de milioane de euro. În plus, proiectul beneficiază de fonduri comunitare, în cadrul proiectelor menite să reducă dependența Europei de gazul rusesc. Cu ajutorul BRUA, gazele naturale din regiunea caspică, Marea Neagră şi din alte posibile surse, inclusiv gaz natural lichefiat, vor putea ajunge în Europa Centrală.

proiect brua
Proiectul gazoductului BRUA

De ce Ungariei îi convine să blocheze proiectul

Blocajul are însă altă justificare. Ungaria este interconectată cu celalalte pieţe din sudul continentului, spre Balcani. Practic, Budapesta, în condiţiile izolării BRUA, ar deveni hub regional, deşi nu are resurse de gaze.  Ungaria a făcut mai mulţi paşi astfel încât să aibă o poziţie dominantă. A rezervat la licitaţia desfăşurată toată capacitatea viitoarei conducte pentru două decenii.

Statele implicate, dar și companii-cheie din sectorul energetic din regiune au depus puncte de vedere la Agenţia Europeană de Reglementare. Culmea, printre acestea nu se numără România, deşi pe pe acest traseu, România ar fi cea mai afectată, pentru că este şi producător de gaze, unul care poate deveni mult mai relevant când se vor extrage resursele din Marea Neagră. În această regiune, datorită poziţiei, dar şi resurselor, România poate aspira la titlul de hub regional, dar nu face nimic pentru asta. Nici măcar nu concurează.

Citiți și: 

Business Club | Dispută pe gazele din Marea Neagră. Planul Ungariei

Comisia Europeană intervine în disputa dintre România și Ungaria pe tema gazelor

MAE reacționează la ironiile Ungariei și la acuzațiile de pericilitare a siguranţei energetice

Transgaz a demarat lucrările la BRUA, care va conecta rețelele de gaze a patru țări

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai o amendă de 1.000 de lei și nu o plătești? Câte zile ai putea rămâne fără permis
Digi FM
A rupt tăcerea după 20 de ani. Florin Chilian, noi declarații în scandalul cu Ana Maria Georgescu: „Nu am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 65 de ani, după ce s-a transformat total. În 2009 uimea cu vocea și cu simplitatea ei
Film Now
Actor din „How I Met Your Mother”, condamnat la peste 30 de ani de închisoare după ce și-a înjunghiat fosta...
Adevarul
Miercurea protestelor. Adevăratul motiv pentru care legea salarizării unitare provoacă greve și revoltă în...
Newsweek
Începe un proces uriaș pentru anularea CASS la pensie. Pensionarii pot primi 900.000.000€. Avocat: Avem șanse
Digi FM
Brooke Shields, despre prețul celebrității timpurii, după filmul ce a făcut-o star la 11 ani: "Încercau să-mi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Mulți români fac această greșeală. Ce trebuie să faci dacă găsești un pui de căprioară singur în pădure
Film Now
Ce s-a întâmplat când Sharon Stone și-a înfruntat tatăl agresiv, la doar 14 ani. "Nu te voi mai iubi...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra. Nuntă discretă pentru unul dintre cele mai urmărite...