Răspunsul BNR la atacul premierului

Data actualizării: Data publicării:
eugen radulescu agerpres_7138866
Foto: Agerpres

Eugen Rădulescu, directorul direcţiei de stabilitate financiară al BNR, a declarat că afirmaţiile critice de vineri ale premierul Mihai Tudose sunt nişte „declaraţii politice” la care nu răspunde. Totuși, oficialul BNR a atras atenţia că se aşteaptă la creşteri ale ratelor şi ale dobânzilor la depozite, relatează News.ro.

eugen radulescu agerpres_7138866
Foto: Agerpres

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, referindu-se la creşterea nivelului indicelui ROBOR, că probabil „colegii” de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă, pentru că era rolul băncii naţionale să intervină.

„Eu la declaraţii politice nu răspund. E o declaraţie politică. Ce ar trebui să mă duc să-i fac? În primul rând, eu cred că în momentul de faţă, discuţia despre ROBOR este cu totul disproporţionată. Decoamdată vorbim de o creştere de la 1% la 1,5%, vorbim despre o creştere de 50 de puncte de bază. Inflaţia a crescut cu mult mai mult decât atât”, a spus sâmbătă Rădulescu, în cadrul unei conferinţe de presă susținută la Sinaia.

În opinia sa, dobânzile nu au cum să rămână la acelaşi nivel dacă va creşte inflaţia. El afirmă, în context, că „inflaţia o să devină pozitivă bine”.

„A spus-o şi domnul Vasilescu, cred că ieri (n.r. vineri, 29 septembrie): vremea dobânzilor mici se termină. SUA au mărit deja dobânda de două sau de trei ori. Vorbim de nouă ani în care dobânzile au fost foarte, foarte mici. Se termină chestia asta, nu poate să dureze la nesfârşit”, punctează Rădulescu.

Întrebat dacă ar trebui să ne aşteptăm la rate mai mari, oficialul BNR a răspuns ferm: „Sigur că da. De când tot spunem treaba asta? Vor creşte şi dobânzile la depozite, evident. Deocamdată, dobânzile la depozite sunt foarte, foarte scăzute şi ele deja nu mai acoperă inflaţia”, a adaugat Rădulescu.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...