România cere garanții suplimentare pentru fermieri în negocierile UE-Mercosur și viitoarea Politică Agricolă Comună

Data actualizării: Data publicării:
cereale la recolta in ucraina fotografie facuta de sus
Foto: Profimedia Images

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat, vineri, că România va continua să apere interesele fermierilor în cadrul negocierilor europene privind Acordul UE-Mercosur și viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC).

„Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri și menținerea unei politici agricole comune echitabile, care să ofere un sprijin real fermelor și satelor românești! Sunt alături de fermierii români și nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur”, a scris Florin Barbu, vineri pe Facebook.

Potrivit ministrului, România a solicitat comisarilor europeni ca acordul să garanteze respectarea standardelor echivalente celor aplicabile fermierilor din UE.

„Am transmis și comisarilor europeni că este obligatoriu ca Acordul să garanteze că importurile din state terțe respectă standardele echivalente celor aplicabile fermierilor din UE, inclusiv în domeniul siguranței alimentare, protecției mediului, utilizării pesticidelor sau bunăstării animalelor. Este datoria noastră să ne asigurăm că produsele care intră pe piața europeană respectă standardele fitosanitare și sanitar-veterinare, prin testarea acestora în laboratoarele fiecărui stat membru”, a subliniat el.

Citește și: Fermierii francezi protestează la Paris. Macron se va opune acordului UE-Mercosur, dar nu va putea împiedica semnarea lui

Ministrul Agriculturii a mai precizat că România a cerut ca Acordul UE-Mercosur să prevadă mecanisme de suspendare în cazul depășirii volumului de importuri sau afectării prețurilor.

„De asemenea, am cerut ca Acordul UE-Mercosur să prevadă posibilitatea să fie suspendat în situația în care se constată o depășire a volumului de importuri în condiții preferențiale cu 5% față de media ultimilor 3 ani sau în situația în care se constată o afectare a prețurilor cu mai mult de 5% față de media ultimilor 3 ani. În acest sens, fiecare stat membru trebuie să aibă posibilitatea să licențieze operatorii economici care realizează operațiunile de import-export de produse agroalimentare”, a mai spus ministrul PSD.

Citește și: Agricultorii belgieni protestează cu cartofi prăjiţi în faţa Parlamentului European

În ceea ce privește viitoarea Politică Agricolă Comună, România susține menținerea unui cadru distinct și echitabil pentru fermieri.

„În ceea ce privește viitoare Politică Agricolă Comună, România se opune în continuare integrării PAC într-un Plan Unic sau Fond Comun. PAC trebuie să rămână o politică distinctă, structurată pe doi piloni, capabilă să susțină veniturile fermierilor și investițiile necesare unei agriculturi durabile și competitive. Susțin în continuare caracterul voluntar al plafonării și degresivității plăților, menținerea regulii N+3, simplificarea indicatorilor de performanță și eliminarea condiționalității sociale”, a afirmat Barbu.

Ministrul a cerut transparență privind bugetul PAC.

„De asemenea, am solicitat Comisiei Europene ca bugetul pe noua PAC să fie publicat într-un document oficial, nu comunicat prin scrisori și fițuici, care nu au nicio valoare din punct de vedere juridic. Am cerut retragerea documentului publicat în luna iunie privind Cadrul Financiar Multianual post-2027 și publicarea unui nou document care să conțină sumele clare ce revin fiecărui stat membru”, a mai punctat el.

Citește și: Negocieri blocate în Grecia. Fermierii amenință cu extinderea protestelor pe autostrăzi

În legătură cu Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră (CBAM), România a solicitat excluderi sau amânări pentru sectoarele critice.

„Referitor la CBAM – Mecanismul de ajustare a carbonului la frontieră, am solicitat excluderea îngrășămintelor de la aplicare sau amânarea aplicării mecanismului pentru acest sector, până la operaționalizarea sistemelor de referință și achiziție, având în vedere rolul lor esențial în asigurarea producției și securității alimentare”, a conchis Florin Barbu.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Moody’s a cruțat România. Acum politicienii pot strica tot. Avertismentul analiștilor
Newsweek
Anunțul lui Nicușor Dan deschide calea spre creșterea pensiilor. Pensionarii, prima veste bună după 2 ani
Digi FM
Ce riscă bărbatul care a desenat o declarație de dragoste pe o stâncă din Transfăgărășan. Are 55 de ani și e...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Rinichii, printre primii afectați de caniculă. Câtă apă trebuie să bem, de fapt, vara și la ce alimente să...
Digi Animal World
A lăsat geamul mașinii deschis peste noapte, iar când s-a trezit a găsit animalul atârnat de volan: „Noroc că...
Film Now
Matt Damon, eclipsat de frumoasa lui soție, pe covorul roșu. Tablou superb de familie alături de două dintre...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine