Barack Obama, onorat cu numele unui bulevard din Los Angeles

Data actualizării: Data publicării:
obama
Foto: Guliver / GettyImages

Consiliul oraşului Los Angeles a votat cu unanimitate de voturi pentru redenumirea unei străzi de aproximativ 6 kilometri în onoarea fostului preşedinte al Statelor Unite Barack Obama, relatează CNN

Former President Obama Speaks At Rally For Nevada Democrats In Las Vegas
Foto: Gulliver/Getty Images

În zona pe care o traversează strada a avut loc primul miting de campanie al fostului preşedinte american, pe atunci senator, în data de 20 februarie 2007. „Pentru fiecare copil care va merge pe această stradă şi va vedea numele primului preşedinte de culoare al ţării noastre, acest bulevard reprezintă un fel de a-i aduce aminte că orice obiectiv poate fi atins şi că niciun vis nu este mult prea mare”, a postat preşedintele consiliului oraşului pe Twitter

Rodeo Road, de acum Bulevardul Preşedintele Barack Obama, traversează un cartier cu o populaţie istorică de afro-americani şi nu e pentru prima oară când un segment este redenumit pentru a onora un fost preşedinte american. În districtul respectiv se mai află şi bulevardele Washington, Adams şi Jefferson (redenumite în onoarea primilor trei preşedinţi ai Statelor Unite: George Washington, John Adams şi Thomas Jefferson).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât vor câștiga polițiștii și judecătorii după noua lege a salarizării. Grila completă cu salarii și...
Digi FM
Emilia Clarke, adevărul despre salariile actorilor din „Game of Thrones”: „Nu am câștigat atât de mult”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ea în pantofi cu toc, el în costum sclipitor, de mână la cinema. Mariah Carey reaprinde zvonurile despre o...
Film Now
Joan Cusack, pe covorul roșu după 11 ani, la premiera „Toy Story 5”. Cum arată azi sora celebrului actor John...
Adevarul
Ce înseamnă pentru români facturile calculate în euro
Newsweek
Ce document trebuie să depui la Casa de Pensii pentru o pensie mai mare? Îl completezi în 5 minute
Digi FM
Nume sărbătorite de Rusalii. Cui îi urăm „la mulți ani” pe 31 mai
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un fenomen fără precedent se petrece pe Pământ. Oamenii de știință spun că nu s-a mai întâmplat de 3,6...
Digi Animal World
Ce a făcut un câine imediat după ce stăpâna sa a alunecat și a căzut. Gestul patrupedului a emoționat-o: „A...
Film Now
Pus pe lista neagră la Hollywood pentru că nu a vrut să-și sărute colegele actrițe în filme: “Am pierdut...
UTV
Theo Rose și Anghel Damian au postat imagini romantice de la Cannes. „Te iubesc, omule!”