Boris Johnson se adresează marţi parlamentarilor ucraineni prin videoconferinţă și devine primul lider occidental care face asta

Data actualizării: Data publicării:
boris johnson vorbeste cu volodimir zelenski in timp ce se plimba prin kiev
Boris Johnson și Volodimir Zelenski s-au plimbat prin centrul Kievului Foto: Profimedia Images

Premierul britanic Boris Johnson se va adresa marţi parlamentului ucrainean prin videoconferinţă, o premieră pentru un lider occidental de la începutul invaziei ruse, şi va anunţa un ajutor militar suplimentar pentru Kiev de 300 de milioane de lire sterline.

"Este momentul vostru de glorie", urmează să le spună premierul britanic parlamentarilor ucraineni, conform unei declaraţii transmise de Downing Street luni seara, scrie Agerpres.

"Când ţara mea a fost ameninţată cu o invazie în cel de-al doilea război mondial, parlamentul nostru, ca şi al vostru, a continuat să se întrunească în timpul conflictului, iar poporul britanic a dat dovadă de o asemenea unitate şi hotărâre încât ne amintim de perioada noastră de mare pericol ca fiind momentul nostru de glorie", este mesajul pe care Boris Johnson îl va transmite în timpul discursului programat să aibă loc în jurul orei 10:00 (09:00 GMT).

Şeful guvernului britanic urmează să anunţe o nouă componentă a ajutorului militar, în valoare de 300 de milioane de lire sterline (357 de milioane de euro), ce include în special echipamente de armament defensiv. Până în prezent, Marea Britanie a furnizat Ucrainei 5.000 de rachete antitanc, cinci sisteme de rachete antiaeriene cu peste 100 de rachete şi 4,5 tone de explozibili.

Marea Britanie va furniza, de asemenea, drone în săptămânile următoare "pentru a oferi sprijin logistic forţelor armate izolate", potrivit Downing Street.
Boris Johnson le va comunica, de asemenea, parlamentarilor de la Kiev că Regatul Unit este "mândru că este un prieten al Ucrainei".

Premierul britanic este primul lider occidental care se adresează parlamentului ucrainean de la începutul invaziei ruse. Pe 9 aprilie, el a făcut o vizită surpriză la Kiev, unde a umblat pe străzile pustii ale capitalei alături de preşedintele Zelenski.

Regatul Unit a anunţat la sfârşitul lunii aprilie că îşi va redeschide "foarte curând" ambasada de la Kiev, relocată la începutul conflictului. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât înseamnă un baril în litri. Preţul petrolului continuă să crească, avertismentul specialiştilor
Digi FM
Dan Negru, reacție fermă despre Eurovision: „Un circ ieftin!” Ce a spus despre Alexandra Căpitănescu, care va...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Julio Iglesias Jr. sare în apărarea tatălui său, după scandalul în care a fost implicat recent: „Este o...
Film Now
Emma Watson, îndrăgostită total de antreprenorul mexican. Potrivit apropiaților, actrița ar fi „în al nouălea...
Adevarul
SUA pregătesc intervenția navală în Ormuz. Când va începe Marina americană escortarea navelor comerciale
Newsweek
300 dosare de pensii ajung lunar la CCR. Formula de recalculare a pensiei poate fi declarată neconstituțională
Digi FM
Cum ar putea profita Rusia de războiul dintre SUA și Iran. Avertismentul Ucrainei și de ce se teme Zelenski
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Șapte ani de la moartea îndrăgitului Luke Perry. Totul despre ultimele zile ale lui Dylan din "Beverly Hills...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii