Cetățenii europeni vor putea călători mai ușor cu avionul în țările ASEAN. UE a semnat un nou acord cu organizația din Asia

Data publicării:
Adina Vălean
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană şi Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) au semnat, luni, un acord cuprinzător, care va deschide mai multe oportunităţi de transport aerian şi va îmbunătăţi conectivitatea directă dintre cele două regiuni, actualizând, totodată, normele şi standardele pentru zborurile în cauză, a informat Comisia Europeană.

Acordul se va aplica imediat. Prin stabilirea unor criterii de referinţă globale care angajează 37 de ţări din cele două regiuni în ceea ce priveşte concurenţa loială şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi de mediu, acesta reprezintă cel mai recent exemplu al unei noi generaţii de acorduri internaţionale privind transportul aerian. Semnarea lui înseamnă deschiderea unor noi oportunităţi pentru consumatori, companii aeriene şi aeroporturi atât în Europa, cât şi în ţările ASEAN.

„Acest prim acord de transport aerian între două blocuri aduce parteneriatul UE-ASEAN în domeniul aviaţiei la un nou nivel.

El va sprijini redresarea sectorului aviaţiei după pandemia de Covid-19 şi va restabili conectivitatea atât de necesară în beneficiul a aproximativ 1,1 miliarde de persoane, permiţând intensificarea schimburilor de afaceri, comerciale, turistice şi interpersonale.

Acest acord înlocuieşte peste 140 de acorduri bilaterale privind serviciile aeriene, oferind astfel un set unic de norme şi reducând birocraţia. De asemenea, ne oferă o nouă platformă pentru a colabora în direcţia angajamentului nostru comun faţă de o aviaţie durabilă din punct de vedere economic, social şi ecologic”, a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

ASEAN este un motor economic mondial, cu o piaţă a aviaţiei în creştere rapidă. În 2019 a reprezentat a noua cea mai mare piaţă din UE pentru transport de marfă şi a 16-a cea mai mare piaţă pentru transport de pasageri, cu mai mult de 8 milioane de călători. Introducerea unui cadru modern pentru serviciile aeriene între Europa şi Asia, care să ofere oportunităţi, asigurând în acelaşi timp standarde ridicate, reprezintă, prin urmare, o investiţie în viitor.

Acordul prevede condiţii de concurenţă echitabile şi se preconizează că va genera noi oportunităţi de transport aerian şi beneficii economice pentru ambele părţi. El înlocuieşte peste 140 de acorduri bilaterale privind serviciile aeriene, oferind astfel un set unic de norme şi reducând birocraţia. Statele membre ale UE care nu au acorduri bilaterale cu statele ASEAN sunt în prezent acoperite şi de un cadru juridic modern.

Toate companiile aeriene din UE vor putea opera zboruri directe de pe orice aeroport din UE către toate aeroporturile din statele ASEAN şi viceversa pentru companiile aeriene ASEAN. Acest lucru va ajuta companiile aeriene din UE şi ASEAN să concureze cu competitorii care vizează piaţa profitabilă UE-ASEAN.

Companiile aeriene vor putea opera până la 14 servicii săptămânale de transport de pasageri către sau din fiecare stat membru al UE, precum şi un număr indefinit de servicii de transport de mărfuri prin şi dincolo de cele două regiuni, către orice ţară terţă.

Acordul include dispoziţii privind concurenţa modernă şi loială pentru a aborda denaturările pieţei.

Ambele părţi au recunoscut, de asemenea, importanţa aspectelor sociale şi de mediu, au convenit să coopereze cu privire la acestea şi să îşi îmbunătăţească legislaţia şi politicile sociale şi ale muncii.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...