China ia noi măsuri în războiul comercial cu SUA. Ce sprijin promite firmelor

Data actualizării: Data publicării:
Flags of China and USA. 3D Rendering
Întâlnirea Biroului Politic, al doilea cel mai puternic organism politic din China, are loc în contextul escaladării tensiunilor comerciale dintre Washington şi Beijing, Sursa foto: Profimedia Images

China vrea să ajute companiile aflate în dificultate prin măsuri ţintite, ca răspuns la „şocurile externe tot mai mari”, potrivit unui comunicat emis după o şedinţă prezidată vineri de preşedintele Xi Jinping, relatează CNBC, preluat de News.ro.

Întâlnirea Biroului Politic, al doilea cel mai puternic organism politic din China, are loc în contextul escaladării tensiunilor comerciale dintre Washington şi Beijing, generate luna aceasta de noile tarife reciproce de peste 100%.

Marile bănci de pe Wall Street şi-au redus prognozele privind creşterea PIB-ului Chinei pentru acest an, în timp ce autorităţile de la Beijing încearcă în continuare să atingă ambiţiosul obiectiv de creştere economică de „aproximativ 5%” stabilit în martie, potrivit sursei citate.

Sprijin financiar pentru firmele cu pierderi mari

„Oficialii chinezi au cerut implementarea a mai multor măsuri de sprijin pentru companiile în dificultate”, inclusiv sprijin financiar, conform comunicatului în limba chineză, tradus de CNBC.

De asemenea, Biroul Politic a solicitat „o reducere oportună” a ratelor dobânzilor şi a ratei rezervelor minime obligatorii – suma de bani pe care băncile trebuie să o păstreze în conturi.

Politicienii chinezi menţin direcţia stabilită la începutul anului, dar indică flexibilitate în aplicarea unor măsuri ţintite, a explicat Zong Liang, cercetător-şef la Bank of China.

În ceea ce priveşte atenuarea impactului tarifelor americane, el se aşteaptă ca autorităţile să intensifice analiza asupra companiilor afectate şi să elaboreze strategii de sprijin adaptate acestora.

China acuză SUA că „încalcă dreptul internațional”

China condamnă planul SUA de exploatare a metalelor rare din adâncuri. Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv controversat care permite extinderea mineritului în apele adânci, inclusiv în zone internaționale, reatează BBC.

Decizia vizează accesul SUA la minerale rare esențiale pentru industriile de apărare, tehnologie verde și sănătate, dar a atras critici dure din partea Chinei, care acuză Washingtonul că „încalcă dreptul internațional”.

Ordinul este cel mai recent demers al președintelui american de a spori accesul SUA la mineralele utilizate în industriile aerospațială, a tehnologiilor verzi și a sănătății. Adâncurile oceanelor conțin miliarde de tone de roci în formă de cartofi, numite noduli polimetalici, bogate în minerale esențiale precum cobaltul și pământurile rare.

Noul ordin executiv american a fost emis pentru a „stabili Statele Unite ca lider global în explorarea responsabilă a mineralelor de pe fundul oceanului”, se arată în document.

Măsura pare să ocolească o rundă de negocieri ONU aflată în desfășurare privind mineritul în apele internaționale.

Multe țări, inclusiv China, au amânat emiterea de permise până la stabilirea unui cadru internațional pentru împărțirea resurselor.

„Autorizarea SUA încalcă dreptul internațional și afectează interesele generale ale comunității internaționale”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun.

China domină producția globală de pământuri rare și metale critice precum cobaltul și litiul. Analiștii spun că Trump a fost nemulțumit de această poziție relativ slabă a SUA în domeniu.

„Vrem ca SUA să devină lider în fața Chinei în această cursă pentru resursele de pe fundul oceanului”, a declarat joi un oficial american.

 

Editor : Iulia Bălăianu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...