China întrece SUA în dezvoltarea noilor tehnologii. A luat avans în 37 din 44 de domenii cheie (raport)

Data publicării:
Steagurile SUA şi al Chinei pictate pe un perete crăpat.
China a întrecut SUA în dezvoltarea tehnologiilor noilor tehnologii, arată un raport. Foto: Profimedia Images

Statele Unite sunt în urma Chinei în cursa dezvoltării noilor tehnologii precum sistemele de propulsie hipersonică sau sistemele de comunicaţii de tip 5G şi 6G, cu potenţialul de a avea un monopol când vine vorba de nanomateriale şi biologie sintetică, arată un studiu realizat pe parcurusul unui an de un thinktank australian, la comanda departamentul de stat al SUA, scrie The Guardian.

Potrivit raportului publicat de "Strategic Policy Institute", SUA mai conduc doar când vine vorba de tehnologii precum dezvoltarea vaccinurilor, a computerelor cuantice şi a sistemelor de lansare în spaţiu.

Raportul s-a bazat pe studierea cercetărilor cu "impact puternic" în domeniul noilor tehnologii, concentrându-se asupra articolelor ştiinţifice apărute în publicaţii de top care au fost ulterior frecvent citate şi folosite în alte cercetări similare.

"Cercetarea noastră arată că China a construit fundaţiile necesare pentru a deveni cea mai avansată super-putere mondială în domeniile ştiinţei şi tehnologiei, având uneori un avans impresionant în cercetările din domeniile tehnologiei emergente de importanţă mare", se arată în raport.

"În privinţa unora dintre noile tehnologii, primele zece cele mai bune institute de cercetare din lume pot fi localizate toate în China şi împreună generează de nouă ori mai multe studii de mare impact decât ţara aflată pe locul doi, de multe ori SUA", precizează raportul.

De exemplu, Academia Chineză de Ştiinţă a fost plasată pe primul sau al doilea loc în toate cele 44 de domenii analizate de thinktank când vine vorba de cercetarea întreprinsă.

Raportul mai arată că o cincime dintre studiile de mare impact sunt realizate de cercetători chinezi care şi-au făcut studiile postuniversitare în SUA, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, dar au revenit apoi în ţara natală.

"Avansul Chinei este rezultatul planurilor pe termen lung realizate de Xi Jinping şi predecesorii săi", se arată în raport.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat în discursul privind starea naţiunii, că SUA vor investi "în inovaţia americană, în industriile care vor defini viitorul şi pe care guvernul chinez vrea să le domine".

Însă institutul australian care a formulat raportul spune că Beijingul este pe cale de a stabili monopoluri în opt domenii de vârf, printre care se numără fabricarea nanomaterialelor, biologia sintetică şi producţia de energie cu ajutorul amoniacului şi a hidrogenului.

De asemenea, în ultimii cinci ani, China a produs aproape jumătate dintre cercetările de mare impact la nivel mondial în privinţa sistemelor de propulsie hipersonice, ceea ce a dus la crearea de rachete hipersonice ce pot transporta încărcătură nucleară în 2021, arată raportul.

Potrivit thinktank-ului, există şi o diferenţă semnificativă între China şi SUA, luate împreună şi restul ţărilor când vine vorba de avansurile tehnologice.

"În eşalonul secund avem un grup mic de ţări conduse de India şi Marea Britanie. Alte ţări care apar în top sunt Coreea de Sud, Germania, Australia, Italia şi, tot mai rar, Japonia", precizează raportul care a fost comandat de departamentul de stat al SUA, potrivit lui Jamie Gaida, analist senior al thinktank-ului care a realizat cercetarea.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Liana Nicoleta Arsenie, președinta Curții de Apel București, și ce avere dețin
Digi FM
Chris Pratt, despre împrejurarea inedită în care a cunoscut-o pe fiica lui Arnold Schwarzenegger, actuala lui...
Pro FM
Momentul în care Shakira cântă alături de cei doi băieți ai săi. Imaginile sunt virale: „Doamne, sunt...
Film Now
Cum s-a schimbat viața Margot Robbie după ce a devenit mamă. Actrița, extrem de fermă: „Am stabilit noi...
Adevarul
Caz șocant în Capitală: un adolescent ar fi fost bătut cu „ciocanul de șnițele și făcălețul” de mama vitregă...
Newsweek
Ministrul Muncii, anunț despre creșterea pensiilor pe care pensionarii nu voiau să îl audă. „Am luat decizia”
Digi FM
Casa Albă, în haine de sărbătoare, în ciuda demolărilor ordonate de Trump. Cum a decorat Melania de Crăciun
Digi World
A fost descoperită cea mai veche dovadă a producerii focului. Momentul-cheie din evoluţia umanităţii s-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când un străin a intrat în casă. Stăpânul patrupedului a fost șocat: „Trebuia să-i...
Film Now
Cum au reacționat copiii lui Gwyneth Paltrow la scenele de sărut cu Timothée Chalamet: „Doamne, nu vreau să...
UTV
Elena Vîșcu iubește din nou. Fosta soție a lui CRBL are un nou iubit, la un an și jumătate după divorț