Condițiile în care Trump ar putea să restabilească ajutorul militar destinat Ucrainei: Anunțul Casei Albe

Data actualizării: Data publicării:
trump
Donald Trump. Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump ar lua în calcul să restabilească ajutorul destinat Ucrainei în cazul în care se organizează negocieri de pace şi dacă se iau măsuri de consolidarea încrederii, anunţă miercuri consilierul în probleme de securitate naţională al Casei Albe Mike Waltz.

„Cred că dacă putem finaliza aceste negocieri şi înainta către aceste negocieri şi, în fapt, să punem pe masă măsuri de încredere, atunci preşedintele (american Donald Trump) va lua în calcul în mod serios să ridice această pauză” a ajutorului militar american anunţată luni, declară într-un interviu acordat postului Fox News Mike Waltz, relatează AFP, potrivit news.ro

„Trebuie să vedem că ambele părţi negociază sincer în direcţia unei păci provizorii şi apoi a uneia permanente", a indicat Mike Waltz, care a respins duminică teoriile conform cărora Trump ar fi aranjat o „ambuscadă" împotriva lui Zelenski la summitul de vineri şi a subliniat că, pentru încheierea războiului, Ucraina va trebui să accepte „concesii teritoriale".

„Avem nevoie de un lider care să poată discuta cu noi, să poată discuta cu ruşii la un moment dat şi să pună capăt acestui război", a spus el la postul CNN. „Dacă devine clar că preşedintele Zelenski, fie din motive personale, fie politice, nu are voinţa de a pune capăt luptelor din ţara sa, atunci cred că avem o problemă reală", a remarcat consilierul lui Trump.

Preşedintele Zelenski a insistat pentru o întâlnire în tete-a-tete cu Trump pentru a încerca să-l convingă pe acesta să sprijine abordarea Kievului, întâlnire pe care a obţinut-o, dar care s-a încheiat dezastruos, diferenţa lor de viziune conducând la o ceartă între ei în faţa camerelor de luat vederi.

Trump şi vicepreşedintele său, J. D. Vance, i-au spus lui Zelenski să încheie un acord de pace cu Rusia, altfel nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, atenţionându-l că se află într-o poziţie slabă de negociere şi că se „joacă cu al Treilea Război Mondial". De partea sa, Zelenski a spus că refuză concesiile faţă de preşedintele rus Vladimir Putin şi a cerut garanţii de securitate pentru a accepta un acord de pace.

Trump şi Putin au convenit deja lansarea unor discuţii de pace, în timp ce Kievul şi europenii se tem că aceşti doi preşedinţi ar putea încheia înţelegeri peste capul lor şi cer să fie primiţi la masa negocierilor.

Reamintim, oficialii americani au declarat că SUA vor face o pauză şi revizuiesc ajutorul pentru a se asigura că acesta contribuie la o soluţie în problema ucraineană.

Pauza va dura până când preşedintele Donald Trump stabileşte că liderii ţării demonstrează un angajament de bună-credinţă faţă de pace, au relatat Bloomberg şi Fox News. „Aceasta nu este încetarea permanentă a ajutorului, este o pauză”, a subliniat un oficial al administraţiei Trump.

Bloomberg a relatat, la rândul său, că toate echipamentele militare americane care nu se află în prezent în Ucraina vor fi oprite, inclusiv armele aflate în tranzit pe avioane şi nave sau care aşteaptă în zonele de tranzit din Polonia. Potrivit sursei, Trump i-a ordonat secretarului apărării Pete Hegseth să pună în execuţie această pauză.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un rol celebru, o dependență dezastruoasă, Demi Moore și Madonna. Povestea din culisele Hollywoodului...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Tommy Lee Jones, prima apariție pe covorul roșu la mai bine de nouă luni de la moartea fiicei sale. Ethan...
Adevarul
Polițiștii din Satu Mare au o nouă misiune: să cântărească lemnele de foc pentru încălzirea sediilor. Val de...
Newsweek
Un pensionar va primi o creștere de 1.400 lei a pensiei. Instanța a decis că a muncit în condiții speciale
Digi FM
Prăjitură cu mere și scorțișoară. Rețeta simplă, pufoasă și aromată, perfectă pentru zilele reci
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mormântul lui Tutankhamon ar putea ascunde un secret vechi de peste 3.300 de ani. Descoperirea care ar putea...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Joe Manganiello rupe tăcerea despre anii cu Sofia Vergara: "Eram din ce în ce mai bolnav". Ce acuzații îi...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”