Curtea Supremă a Braziliei confirmă suspendarea rețelei X cu o lună înaintea organizării de alegeri în această țară

Data publicării:
X Brazilia
Fosta reţea socială Twitter are în Brazilia 22 de milioane de abonaţi, conform estimărilor. Foto: Profimedia Images

Curtea Supremă a Braziliei a confirmat luni hotărârii unuia dintre judecătorii săi de a suspenda reţeaua de socializare X pentru că a ignorat o serie de decizii judiciare legate de lupta împotriva dezinformării, informează AFP, preluată de Agerpres.

Reţeaua, proprietate a miliardarului american Elon Musk, a început să fie blocată în ţară la primele ore ale zilei de sâmbătă, la câteva ore după ce judecătorul Alexandre de Moraes a dispus suspendarea ei în termen 24 de ore.

Judecătorul Tribunalului federal suprem (STF) şi figură a luptei împotriva dezinformării în Brazilia se află în conflict cu miliardarul american pe tema limitelor libertăţii de exprimare.

Cinci magistraţi ai Curţii Supreme, printre care şi Moraes, au confirmat într-o şedinţă virtuală măsura luată vineri.

„Elon Musk şi-a demonstrat lipsa totală de respect pentru suveranitatea braziliană şi, în special, pentru puterea juridică, poziţionându-se ca o adevărată entitate supranaţională, imună la legile oricărei ţări”, a declarat judecătorul Moraes.

Acesta din urmă dăduse platformei 24 de ore, miercuri seară, pentru a desemna un reprezentant legal în ţară, sub pedeapsa blocării. După respingerea ultimatumului, el a decis „suspendarea imediată, completă şi integrală” a reţelei în Brazilia.

„Libertatea de exprimare este fundamentul democraţiei şi, în Brazilia, un pseudo-judecător neales este pe cale de a o distruge din motive politice”, a scris proprietarul platformei pe X (ex-Twitter).

„Libertatea de exprimare nu protejează împotriva încălcărilor repetate ale sistemului juridic”, a declarat luni judecătorul Flavio Dino, fost ministru al justiţiei sub preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva.

Suspendarea intervine cu puţin mai mult de o lună înaintea alegerilor municipale care vor permite să se măsoare raportul de forţe dintre tabăra preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva şi dreapta, care a făcut din Elon Musk campionul său.

Fosta reţea socială Twitter are în Brazilia 22 de milioane de abonaţi, potrivit estimării site-ului de specialitate DataReportal.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România în care cetăţenii nu îşi mai permit să locuiască. Au început să plece, preţurile cresc din...
Digi FM
Aleksandr Lukașenko, aliatul lui Putin, ar avea o relație cu un model de 22 de ani. Ce se știe despre Aliya...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată mama lui Michael Jackson la 95 de ani. Katherine Jackson, apariție rară înainte de premiera...
Film Now
Jack Nicholson, la 89 de ani. Actorul are șase copii și cinci nepoți. Marile iubiri ale starului din „The...
Adevarul
Enigmele sanctuarului de la Pustiosu, de pe Via Transilvanica. Locul tainic al dacilor, lângă fostele mine de...
Newsweek
Pensionarii din străinătate riscă să piardă bani! Ce nu ți-a spus nimeni despre pensia din România
Digi FM
Regele Charles, omagiu „dragei sale mame”, regretata Elisabeta a II-a, într-o zi specială. Convingerea pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Patru lucruri pe care le poți face pentru a-ți proteja vederea odată cu înaintarea în vârstă, potrivit unui...
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce relaţie au acum Emma Thompson şi Helena Bonham Carter, femeia cu care a înșelat-o fostul soţ
UTV
Cei născuți după 2009 nu vor mai putea fuma niciodată. Marea Britanie introduce cea mai dură lege anti-tutun