De ce ar putea armistițiul din Iran să ducă la un dezastru: Capcana în care SUA au fost prinse 12 ani și în care riscă să cadă din nou

Mulți observatori ai războiului din Iran l-au comparat cu invazia Statelor Unite în Irak din 2003, însă conflictul care i-ar oferi administrației Trump cele mai utile lecții despre aventurile nefericite ale Washingtonului în Orientul Mijlociu este, de fapt, Operațiunea „Furtună în Deșert”, campania condusă de SUA la începutul anului 1991 pentru eliberarea Kuweitului de sub ocupația irakiană, potrivit unei analize publicate în Foreign Affairs. America a obținut atunci una dintre cele mai clare victorii militare din istoria modernă, însă a rămas apoi prinsă în propria ei capcană pentru următorii 12 ani.

Până când armistițiul din 7 aprilie a fost anunțat, operațiunile militare ale Statelor Unite în Iran s-au limitat la bombardamente din aer sau de pe mare. Președintele american Donald Trump pare să fi înțeles că o incursiune terestră de mare amploare (sau, și mai rău, o ocupație militară) ar risca un nou conflict fără cale de ieșire într-o țară străină și o „furtună” politică pe plan intern.

În anii ‘90, Washingtonul a distrus armata liderului irakian Saddam Hussein, dar a lăsat regimul său la putere. Președintele american George H.W. Bush a încurajat o rebeliune, dar a neglijat susținerea ei.

Bush și succesorul său, Bill Clinton, au făcut presiuni asupra Irakului să își desființeze programul nuclear, însă au refuzat să ia în considerare o restabilire a relațiilor cu Bagdadul, chiar dacă ar fi respectat cerințele Washingtonului.

În perioada 1991-2003, președinții americani nu au fost dispuși să tolereze regimul lui Saddam, dar nici nu au avut un plan bun pentru a-l răsturna de la putere. Din cauza acestei nealinieri a politicii SUA cu strategia aplicată, au urmat 12 ani de conflict latent în care forțele americane și-au asumat rolul de poliție regională.

Un scenariu dezastruos care riscă să se repete

Eforturile necizelate ale Statelor Unite din anii ‘90 de a constrânge Irakul nu au fost nici pe placul adversarilor, dar nici al aliaților. Pe plan intern, lipsa rezultatelor concrete a dus la crearea unei presiuni tot mai mari din partea elitei politice pentru schimbarea regimului de la Bagdad. Totul a culminat cu invazia și ocupația Irakului în 2003.

Statele Unite riscă să se confrunte astăzi cu un scenariu similar în Iran. Oficialii americani au renunțat la retorica lor mai veche privind răsturnarea regimului de la Teheran – o schimbare ce reiese clar din termenii noului armistițiu.

Negocierile de care va fi nevoie pentru a încheia cu adevărat războiul vor produce cel mai probabil un acord politic ce îi va permite actualei conduceri iraniene să rămână la putere.

La fel ca în 1991, regimul va fi slăbit, dar capabil în continuare să își amenințe vecinii, să suprime violent orice formă de protest intern și să mobilizeze opinia globală împotriva restricțiilor excesive impuse de SUA.

Încercarea Statelor Unite de a constrânge Iranul, la fel ca strategia din anii ‘90 contra Irakului, va duce la confruntări repetate ce vor implica forțele americane și vor afecta economia mondială, distrugând și susținerea limitată care mai există încă pentru politica Washingtonului în regiune, potrivit cercetătorilor americani Daniel Chardell, de la Centrul Clements pentru Securitate Națională din cadrul Universității din Texas, și Samuel Helfont, de la Școala Postuniversitară Navală și Institutul Hoover.

În schimb, Washingtonul ar trebui să îi ofere Teheranului o cale spre normalizare diplomatică și economică în schimbul respectării unui set de cerințe clare, inclusiv renunțarea la dezvoltarea unor arme de distrugere în masă, limitarea programului de rachete și încetarea susținerii pentru grupările teroriste din alte țări.

Cea mai mare provocare a Statelor Unite în Iran

Eroarea critică pe care Bush și Clinton au făcut-o în anii ‘90 a fost să nu ajungă la nicio înțelegere cu regimul lui Saddam, chiar și după ce acesta s-a conformat cerințelor SUA.

Dacă Washingtonul vrea să evite repetarea greșelilor pe care le-a făcut în trecut, cea mai mare provocare a sa nu va fi legată de cum își folosește puterea militară, ci de cum se va adapta la o înțelegere în urma căreia regimul de la Teheran va rămâne la putere.

Indiferent de calea pe care o va alege America într-un final, administrația Trump va întâmpina multe obstacole. Chiar și când erau de departe cea mai puternică țară din lume, la finalul Războiului Rece, Statele Unite nu au reușit să transforme victoria decisivă contra Irakului într-o nouă eră a păcii și stabilității regionale.

Poate cea mai importantă diferență între situația din 1991 și cea de astăzi este că Statele Unite nu mai reprezintă singura superputere a lumii. O campanie lungă de constrângere a Iranului după acest război ar expune limitele puterii americane, într-o eră definită tot mai mult de abilitatea aliaților și inamicilor săi de a o contesta.

Pentru a evita repetarea dezastrelor care s-au născut din politica greșită aplicată în trecut contra Irakului, Trump trebuie să fie pregătit să facă ceva ce liderii americani din anii ‘90 nu au putut: să accepte un „da” chiar și din partea celui mai antipatic dușman al său.

Editor : Raul Nețoiu