Macron și Scholz, reacții după convorbirea Trump-Putin: Nu poate exista un armistiţiu fără Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
macron scholz
Foto: Cancelarul german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron / Sursa foto: Profimedia Images

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat la Berlin, şi gazda sa, cancelarul Olaf Scholz, au declarat marţi, după convorbirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, că, deşi acordul privind încetarea atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei este „un bun început”, nu poate exista un armistiţiu fără Ucraina.

Într-o declaraţie comună, cei doi lideri europeni au reiterat că Ucraina poate conta pe continuarea ajutorului militar european, deşi Vlaidimir Putin a cerut „oprirea completă” a ajutorului militar occidental pentru Kiev în timpul convorbirii sale cu Donald Trump.

„Continuăm să sprijinim Ucraina şi armata ucraineană în războiul său de rezistenţă împotriva agresiunii ruse”, a declarat Emmanuel Macron, adăugând că „primele etape (ale negocierilor) sunt puse în aplicare, dar obiectivul trebuie să rămână acelaşi: să avem o încetare a focului solidă, măsurabilă şi verificabilă. Evident, acest lucru este de neconceput fără ucraineni în jurul mesei de negociere”, a insistat el.

Preşedintele francez a salutat, de asemenea, adoptarea, marţi, de către Bundestag a masivului plan german de investiţii în domeniul apărării, calificând-o drept un „vot istoric” şi o „veste bună” pentru Europa.

„Amândoi suntem de acord că Ucraina poate conta pe noi, că Ucraina poate conta pe Europa şi că nu o vom dezamăgi”, a declarat, la rândul său, Olaf Scholz.

Într-o postare pe X, cancelarul german a spus că încetarea focului asupra infrastructurilor energetice ucrainene „poate fi un prim pas către o pace justă şi durabilă pentru Ucraina”, dar că „următorul pas trebuie să fie o încetare completă a focului, cât mai repede posibil”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...