Acuzată pe nedrept că a furat dintr-un magazin, o femeie a primit, în final, o despăgubire uriașă

Data publicării:
cos de cumparaturi in supermarket
Despăgubiri pentru o femeie acuzată pe nedrept că a furat dintr-un magazin FOTO: Getty Images

O femeie a primit o despăgubire uriașă după ce a fost acuzată pe nedrept de furt dintr-un supermaket și a fost bombardată ani în șir cu somații de plată și amenințări cu procese.

Lesleigh Nurse, din Semmes, statul american Alabama, a primit o despăgubire de 2,1 milioane de dolari, după ce a dat în judecată Walmart pentru că a acuzat-o în mod fals de furt, potrivit NBC News.

În 2016, femeia a fost acuzată că a furat articole în valoare de 48 de dolari, între care cereale și luminițe de Crăciun, și a fost amenințată cu acțiuni legale în cazul în care nu va plăti 200 de dolari.

Însă Nurse nu a cedat presiunilor și a intentat propriul proces. Femeia se dusese cu produsele la o casă de marcat unde scanezi și plătești singur, însă scannerul s-a blocat la un moment dat, iar ea a cerut ajutorul unui angajat. A explicat situația, dar nu a fost crezută și a fost acuzată de furt, fiind arestată.

Femeia a fost eliberată după câteva ore, iar cazul împotriva ei a fost abandonat după un an, dar a continuat să primească notificări de la o firmă de avocatură prin care era amenințată cu un proces civil dacă nu plătește 200 de dolari.

În urma procesului pe care l-a intentat, Lesleigh Nurse a avut câștig de cauză. Luni, 29 noiembrie, un juriu a decis în unanimitate că are dreptate și i s-au acordat despăgubiri în valoare de 2,1 milioane de dolari.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei...
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Miley Cyrus, imagini intime cu logodnicul ei. Cei doi apar împreună în cadă și în pat, în noul ei videoclip
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Dărâmată de lipsa lui Felix Baumgartner, Mihaela Rădulescu se refugiază într-un vechi obicei: „Durerea nu...
Newsweek
Dosar de pensie. Unui pensionar nu i-au fost recunoscuți 5 ani în grupa a II-a. Motivarea Casei de Pensii
Digi FM
Zina Dumitrescu, de la gloria podiumurilor la ultimii ani triști. Mama modei românești a murit cu datorii de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Steven Spielberg crede în extratereștri: "Am o puternică bănuială că nu suntem singuri pe Pământ"
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...