Barack Obama și-a anulat convorbirile de la Moscova cu Vladimir Putin. Printre motive, neînțelegerile pe scutul antirachetă

Data publicării:
obama cu putin - MFAX-1

Cei doi lideri urmau să se întâlnească înaintea summit-ului G20 de la Sankt Petersburg, din luna septembrie, dar Barack Obama și-a anulat deplasarea la Moscova. Preşedintele american este dezamăgit de hotărârea Rusiei de a-i acorda azil politic informatorului Edward Snowden.

Totuşi, liderul american a spus, într-o emisiune moderată de celebrul Jay Leno, că va participa la summitul G20 de la Sankt Petersburg. Unele voci din Congresul american îi ceruseră să boicoteze summitul G20 în semn de protest față de azilul acordat lui Snowden.

Informația privind anularea convorbirilor bilaterale la nivel înalt intervine în condițiile în care săptămâna aceasta sunt așteptați la Washington șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, și ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu.

Pe fondul tensiunilor bilaterale, preşedintele SUA, Barack Obama, lăsase să planeze dubiile în legătură cu întrevederea pe care o are programată în septembrie cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Scutul antirachetă, printre motivele amânării summitului cu Putin

„După o analiză atentă, care a început în iulie, am ajuns la concluzia că nu există suficiente progrese în agenda noastră bilaterală pentru a organiza, la începutul lunii septembrie, un summit SUA-Rusia”, a anunțat ulterior un comunicat al Casei Albe. Documentul citează cu precădere „decizia dezamăgitoare a Rusiei de a-i acorda azil lui Edward Snowden”.

Pe de altă parte, alte domenii pe care Casa Albă le enumeră ca fiind lipsite de progrese semnificative sunt apărarea antirachetă și controlul armamentelor, relațiile comerciale, teme care țin de securitatea globală, drepturile omului și societatea civilă în ultimele 12 luni. „Am informat guvernul rus că, în opinia noastră, ar fi mai constructiv să amânăm summitul până când vom avea mai multe rezultate pe agenda noastră comună”, se spune în comunicat.

Comunicatul mai anunță că înaintea summitului G20, în loc să meargă la Moscova, liderul american va merge în Suedia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri