Corupție. Țara cu 23.000 de bugetari-fantomă

Data publicării:
nigerian care sare peste cisterne GettyImages-81951605

Discuție între premierul Cameron și regina Elisabeta a II-a:

-Am avut o şedinţă de guvern foarte bună în această dimineaţă în care am vorbit despre summitul anticorupţie.

-O, da!

-Participă şi nigerienii. De fapt, avem câţiva lideri din ţări incredibil de corupte care vin în Marea Britanie. Nigeria şi Afganistan sunt, probabil, cele mai corupte ţări din lume.

- Dar actualul preşedinte nu este deloc corupt.

- Se străduieşte.

- Da, încearcă din greu.

- Sper că vin la summit pe cheltuiala lor?

- Da.

- Pentru că este un summit anticorupţie, totul trebuie să fie transparent.

- Aşa că nu vor fi discuţii în spatele uşilor închise. Totul se va desfăşura în faţa presei. Va fi foarte interesant.

Aceste şuşoteli între premierul britanic şi regina Elisabeta au ajuns imediat în toată presa internaţională. Iar preşedintele nigerian, invocat de premier, de regină şi de cine mai era prin preajmă, a fost nevoit să reacţioneze.

Muhammadu Buhari, preşedintele Nigeriei: „Cred că (David Cameron, n.r.) e sincer când spune ce spune. Vorbeşte despre ceea ce ştie el despre noi, Afganistan şi Nigeria, şi despre ceea ce facem noi, în Nigeria. Nu cred că poate fi învinuit. Sper că nu s-a adresat presei. A spus-o în privat şi, cumva, aţi aflat şi dumneavoastră”.

Cu toate că purtătorul lui de cuvânt a descris comentariile premierului britanic drept „foarte ruşinoase pentru Nigeria”, preşedintele s-a arătat mai pragmatic: cinstea nu ţine de foame.

Muhammadu Buhari, preşedintele Nigeriei: „Nu am de gând să pretind scuze cuiva. Cer, în schimb, înapoierea bunurilor furate. Ce să fac eu cu nişte scuze? Am nevoie de ceva mai palpabil”.

Dincolo de rumoarea provocată de şuşotelile lui David Cameron, rămâne o întrebare: a avut dreptate? Pe scurt, da.

Nigeria este pe locul 136 în lume la capitolul corupţie, la egalitate cu Comore şi Tadjikistan şi puţin mai prost decât Ucraina şi Iran. O spune cel mai recent raport pe tema corupţiei mondiale făcut de Transparency International, care cuprinde 168 de ţări. Şi, ca să fie clar, lucrurile stau astfel în acest clasamanet: pe primele locuri sunt cele mai puţin corupte ţări, iar la coadă sunt cele în care corupţia a devenit malignă.

Dincolo de astfel de clasamente, situaţia din Nigeria, cea mai mare economie a continentului african, este cât se poate de gravă.

La puţin timp după ce a câştigat alegerile, cu un program politic anticorupţie, preşedintele ţării a făcut un anunţ care a şocat comunitatea internaţională: aproximativ 150 de miliarde de dolari au dispărut din vistieria statului în ultimii 10 ani.

Când preşedintele Buhari al Nigeriei şi-a preluat mandatul, primăvara trecută, a moştenit o armată prost plătită, prost hrănită şi incapabilă să apere poporul nigerian de Boko Haram. Unul dintre motive este că mare parte din bugetul pentru apărare a ajuns în buzunarele generalilor. Chiar săptămâna aceasta am văzut informaţii potrivit cărora mai bine de 50 de oameni din Nigeria, inclusiv foşti oficiali guvernamentali, au furat 9 miliarde de dolari din bugetul de stat”, declara John Kerry, secretarul de stat american, la Davos, în ianuarie.

Corupția care alimentează terorismul Boko Haram

Acest jaf naţional a afectat grav lupta împotriva terorismului, într-o ţară în care Boko Haram, grupare teroristă afiliată organizaţiei Stat Islamic, a masacrat mii de oameni. Teroriştii Boko Haram sunt cei care au răpit 216 eleve din Chibok, în nord-estul ţării. Cele mai multe dintre aceste fete sunt în continuare prizonierele jihadiştilor. Preşedintele nigerian a găsit şi un motiv pentru care lupta împotriva acestor terorişti nu a dat prea multe rezultate.

... Miliarde, nu milioane, care au fost alocate pentru tehnică militară, pentru operaţiuni împotriva Boko Haram. Cei responsabili s-au aşezat la masă, de parcă luau prânzul sau cina, şi au împărţit între ei banii şi i-au depus în conturile lor”, a povestit Muhammadu Buhari, preşedintele Nigeriei, într-un interviu pentru CNN.

Un alt exemplu care arată dimensiunea corupţiei în Nigeria este numărul uriaş de muncitori-fantomă din administraţie. Preşedintele ţării a anunţat că a descoperit peste 23.000 de bugetari inexistenţi.

Mai mult, Buhari spune că 150.000 de barili de petrol sunt furaţi zi de zi din Nigeria, care e cel mai mare producător de petrol al Africii.

Cum Nigeria este cea mai mare economie a Africii, ameninţată de o grupare teroristă extrem de periculoasă, corupţia din această ţară are efecte extrem de grave în toată regiunea şi a devenit un risc pentru securitatea internaţională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Trebuie să ai ITP și RCA dacă mașina stă luni întregi în curte? Ce obligații are proprietarul în 2026
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiul lui John Lennon a devenit tată la 50 de ani. Imagini adorabile cu bebelușul lui Sean Ono Lennon: „Am...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Robert Pattinson, despre provocările fizice din The Batman II: „Îmi simt vârsta la scenele de luptă. E mult...
Adevarul
Proiectele strategice ale României, atacate din umbră: „Nu este o speculație”
Newsweek
Sunt bani pentru creșterea pensiilor la 1 ianuarie 2027. Anunțul ministrului muncii pentru pensionari
Digi FM
Regulile stricte ale unui milionar britanic pentru o căsnicie fericită. Nu vorbește cu soția până la 15:00 și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Trei factori care îți pot accelera îmbătrânirea fără să-ți dai seama. Un medic explică ce se întâmplă la...
Digi Animal World
Rasele de câini care urăsc stăpânii gălăgioși. Mulți proprietari habar n-au
Film Now
Sandra Bullock și-a băgat copiii în noul film. Louis și Laila au apariții-surpriză în „Practical Magic 2”...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...