Explozie la unul dintre cele mai periculoase locuri de pe Pământ, unde se păstrează viruși de variolă, Ebola și HIV

Data actualizării: Data publicării:
Health Authorities Seek Clues To EHEC Outbreak
Foto: GettyImages

Explozia s-a produs în timpul unor lucrări de reparaţie la Centrul de Cercetare pentru Virologie şi Biotehnologie, situat în Koltsovo, în regiunea Novosibirsk din Siberia, a declarat, luni, conducerea centrului, relatează The Guardian, citat de MEDIAFAX.

Instituţia a deţinut studii despre arme biologice în timpul erai sovietice, iar acum este unul dintre principalele centre de cercetare a bolilor din Rusia.

Un angajat a suferit arsuri de gradul trei, iar geamurile clădirii au fost sparte în urma exploziei. Incendiul care s-a întins pe 30 de metri pătraţi a fost în cele din urmă stins.

Autorităţile din Rusia insistă că în încăperea în care a avut loc explozia nu se aflau substanţe cu risc biologic şi că explozia nu a produs pagube structurale.

Primarul oraşului Koltsovo a asigurat locuitorii că nu au există niciun risc biologic în zonă. Totuşi, cauza exploziei este încă necunoscută, iar o investigaţie a fost declanşată, scrie Ruptly.

Virusul variolei „supravieţuieşte” în două locuri pe Pământ: în laboratorul Vector şi în alt laborator de maximă securitate, situat în Centrul pentru Controlul Bolilor, din Atlanta, SUA.

În 2004, o cercetătoare de la laboratorul Vector a murit, după ce s-a înţepat accidental cu un ac care era infectat cu virusul Ebola.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...