Noi detalii despre atacul armat din Noua Zeelandă. Brenton Tarrant intenţiona să continue măcelul

Data actualizării: Data publicării:
brenton tarrant
Brenton Tarrant, autorul atacului asupra celor două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, la 15 martie 2019

Principalul suspect în cazul celui mai groaznic atac armat în masă pe timp de pace din Noua Zeelandă intenţiona să continue masacrul dacă n-ar fi fost prins de poliţie, a declarat sâmbătă premierul neo-zeelandez Jacinda Ardern, informează Reuters citat de Agerpres.



"Infractorul era în mişcare, iar în vehiculul în care era au fost găsite alte două arme de foc şi în mod absolut intenţia sa era aceea de a continua atacul" a declarat Ardern reporterilor din Christchurch.

Suspectul, identificat drept Brenton Harrison Tarrant, un cetăţean australian în vârstă de 28 de ani, a fost acuzat sâmbătă de crimă, într-o primă apariţie în faţa instanţei, deşi este posibil să i se aducă şi alte acuzaţii.

"Nu pot dezvălui complet în acest moment informaţiile, dar este clar că în acest atac teribil au fost prinşi copii mici", a declarat Ardern referitor la victimele atacului.

Citiți și:  Atacatorul din Christchurch ar fi trecut prin România în toamna anului trecut. S-a „documentat” despre istorie în Balcani

Autorul atacului din Noua Zeelandă a vizitat de mai multe ori Turcia

VIDEO. Momentul atacului din Noua Zeelandă, transmis pe Facebook chiar de unul dintre atacatori

Atac armat în Noua Zeelandă. Numele lui Ştefan cel Mare şi Şerban Cantacuzino, scrise pe armele teroristului

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât câștigă șefa ANM, Elena Mateescu. Veniturile lunare sunt uriaşe pentru cei mai mulţi români, scandal...
Digi FM
Florin Răducioiu, dezvăluiri despre viața de lux din tinerețe: "Eram un personaj de circ". Vinuri de 10.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift și Travis Kelce, prima toamnă ca soț și soție. Imagini romantice dintr-o zi obișnuită în NYC
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Newsweek
Județul unde pensia medie trece de 4.000 lei. Diferente la pensie de 1.400 după orașul unde ai muncit. De ce?
Digi FM
Elena Ceaușescu ar fi luat o decizie drastică în privința Nadiei Comăneci, din cauza relației cu Nicu. De ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
Un animal extrem de rar a fost surprins pentru a doua oară în 100 de ani. Cum arată creatura și de ce se...
Film Now
„Doi frumoși!” Scarlett Johansson și Adam Driver, împreună pe covorul roșu la șapte ani de la „Marriage...
UTV
Iulia Vântur și Salman Khan au apărut împreună la un ritual sacru din India