O celebră sculptură din Paris a fost stropită cu vopsea portocalie de activiști de mediu

Data publicării:
bărbat pătat de vopsea cărat de doi agenți de pază
„Eco-vandalismul mai face un pas”, a postat pe Twitter ministra franceză a culturii, Rima Abdul Malak. Foto: Profimedia Images

Activişti ecologişti au stropit, vineri, la Paris, cu vopsea portocalie o sculptură realizată de Charles Ray, o personalitate a artelor plastice americane, relatează AFP, citat de Agerpres.

Foto: Profimedia Images
Foto: Profimedia Images

Gruparea ecologistă „Derniere rénovation”, ai cărei activişti s-au mobilizat de câteva săptămâni în Franţa blocând drumuri, întrerupând spectacole sau meciuri, a revendicat această acţiune pe Twitter.

Sculptura „Horse and Rider”, reprezentând un bărbat călare, aflată în curtea Bursei de Comerţ din Paris, care găzduieşte colecţia miliardarului François Pinault, a fost stropită cu vopsea portocalie.

„Eco-vandalismul mai face un pas”, a postat pe Twitter ministra franceză a culturii, Rima Abdul Malak, care a mers la locul incidentului pentru a vedea sculptura, mulţumind „restauratorilor care au intervenit rapid”.

„Arta şi ecologia nu se exclud reciproc. Dimpotrivă, sunt cauze comune!”, a adăugat ea.

Gruparea „Derniere rénovation” face parte din Reţeaua A22, prezentă în 11 ţări occidentale, care şi-a multiplicat în ultimele săptămâni acţiunile şocante, aruncând cu vopsea pe opere de artă, pentru a denunţa lipsa acţiunii pentru protejarea climei şi pentru a cere măsuri mai ferme din partea guvernelor.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...