Panama a acceptat. Acord privind desfășurarea de militari americani în apropierea canalului
Data publicării:
Președintele statului Panama, Jose Raul Mulino, supervizează semnarea acordului. Foto/ Profimedia Images
Panama va permite desfășurarea de trupe americane în zonele de acces și adiacente canalului, potrivit unui acord bilateral publicat joi de Guvernul panamez, care exclude însă posibilitatea unor baze militare, notează AFP, preluată de Agerpres.
Prezența trupelor americane în Panama este o problemă sensibilă în această țară din America Centrală, deoarece amintește de perioada în care Statele Unite dispuneau acolo de o enclavă cu baze militare înainte de a ceda canalul panamezilor în 1999.
Acordul, cu o durată de trei ani ce poate fi reînnoită, precizează că instalațiile vor fi proprietatea statului panamez și vor fi destinate utilizării în comun de forțele celor două țări.
Hegseth declarase într-o conferință de presă la Ciudad de Panama că exercițiile comune de apărare desfășurate regulat de cele două țări reprezintă o ocazie de a relansa o bază militară unde operează trupe americane, provocând îngrijorare.
'Nu putem accepta baze militare sau locuri de apărare', a reacționat Abrego în aceeași conferință de presă.
De la revenirea la putere în ianuarie, președintele american Donald Trump a anunțat intenția sa de a recupera Canalul Panama, construit de Statele Unite, argumentând că acesta se află în prezent sub influența Chinei.