Prințesa Anne, prima apariție publică după ce a ieșit din spital. Cum a fost fotografiată

Data actualizării: Data publicării:
Princess Anne Makes First Public Appearance At Riding For The Disabled Association Championships Post-Recovery - 12 Jul 2024
Prințesa Anne a fost văzută pentru prima dată în public, vineri, 12 iulie, după ce la finalul lunii a fost internată în spital. Sursa Foto: Profimedia

Prințesa Anne a fost văzută pentru prima dată în public, vineri, 12 iulie, după ce la finalul lunii a fost internată în spital cu traumatism cranian provocat de un cal. Prințesa Anne și-a reluat îndatoririle regale și a fost la Campionatul Național al Asociației de Echitație pentru Persoanele cu Dizabilități, scrie Agerpres.

Anne, în vârstă de 73 de ani, patronează RDA, o funcție pe care o deține din 1971. Prințesa Regală este ea însăși o călăreață desăvârșită, ea făcând parte anterior din British Eventing. Organizația, care a sărbătorit 55 de ani de activitate și-a ținut campionatul anual de echitație la Universitatea Hartpury și Colegiul Hartpury din Gloucester, Anglia.

Printesa Anne și-a făcut apariția la eveniment îmbrăcată într-un taior gri şi purtând o pălărie închisă la culoare. Ea a fost fotografiată de jurnaliști cu zâmbetul pe buze, semn că starea ei de sănătate este una bună.

Princess Anne Makes First Public Appearance At Riding For The Disabled Association Championships Post-Recovery - 12 Jul 2024
Prințesa Anne a fost văzută pentru prima dată în public, vineri, 12 iulie, după ce la finalul lunii a fost internată în spital. Sursa Foto: Profimedia

Sora Regelui Charles este una dintre cele mai active personalități de la Casa Regală a Marii Britanii, cu sute de angajamente pe an. E a lipsit o vreme din spațiul public după ce a suferit un accident în timp ce călărea. Prințesa Anne a fost internată cinci zile în spital în urma comoției suferite.

„Alteța sa Regală a suferit răni ușoare și comoție cerebrală în urma unui incident pe moșia Gatcombe Park ieri seară. Alteța Sa Regală rămâne la Spitalul Southmead, Bristol, ca măsură de precauție pentru observație și se așteaptă să se însănătoșească complet și rapid”, a declarat Palatul Buckingham într-o declarație din 24 iunie.

Anne a fost externată din spital la mai puțin de o săptămână mai târziu, iar soțul Sir Tim Laurence a remarcat că „se recupera bine”.

Editor : Andreea Burghelea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...