Proces de referință. Un britanic a dat în judecată poliția pentru softul de recunoaștere facială

Data actualizării: Data publicării:
camera supraveghere

Autobuze roşii cu etaj şi pub-uri: privelişti obişnuite pe străzile Marii Britanii. Însă, dacă priviţi mai atent, s-ar putea să mai vedeţi ceva: camere de supraveghere. Dacă vă mai uitaţi o dată, s-ar putea ca faţa dv. să fie scanată pentru o bază de date. Soft-ul de recunoaştere facială e folosit de autorităţi fără niciun cadru legal. Tehnologia desprinsă parcă din paginile lui Orwell naşte temeri privitoare la un stat poliţienesc. În sudul Ţării Galilor, un om ia măsuri în acest sens. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:00 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.

Ed Bridges a dat în judecată poliţia, într-un proces care va rămâne de referinţă. Criticii acestei tehnologii vor să se asigure că cineva îi supraveghează pe supraveghetori.

Fiecare mişcare pe care o face Ed Bridges e monitorizată de camere de luat vederi cu circuit închis în capitala galeză Cardiff. Acest gen de camere împânzesc Marea Britanie. El s-a obişnuit cu supravegherea continuă, însă recent a descoperit ceva care l-a şocat foarte tare.

„Duba era parcată după colţ. Până să ajung destul de aproape, încât să pot citi Tehnologie de recunoaştere facială pe ea, îmi luase deja datele de mai multe ori. Am simţit că mi se încalcă intimitatea. Eu sunt un cetăţean care respectă legea şi-mi vedeam de treburile mele. Nu comiteam nicio infracţiune. Nu constituiam o ameninţare pentru nimeni. Cu toate astea, poliţia era acolo, filmându-mă, luându-mi datele, în esenţă”, a explicat Ed Bridges.

De ce poliția scanează fețele trecătorilor

Acum, a dat în judecată poliţia galeză pentru folosirea acestei tehnologii. Poliţia continuă s-o folosească, scanând sute de feţe pe secundă şi confruntându-le cu listele celor căutaţi de lege.

„S-au înregistrat multe delicte. Posesie de droguri de mare risc şi de risc mai mic, posesie de arme albe şi multe altele, pe care te aştepţi să le găseşti în rândul populaţiei. Aşa că învăţăm, ne dezvoltăm şi mulţi delincvenţi care au fost strânşi de pe străzi au compărut în instanţă ca rezultat direct al folosirii acestei tehnologii”, explică Richard Lewis, poliţist.

Dar Ed Bridges se îndoieşte că scopul scuză mijloacele.

Poliţia galeză a probat mai întâi tehnologia de recunoaştere facială pe stadionul Millennium din Cardiff, pentru a ajuta la combaterea terorismului, spun ei.

„Dacă te uiţi la cum a fost folosită această tehnologie, de atunci, observi că n-a căutat oameni care se aflau pe o listă a presupuşilor terorişti. Ci pentru a căuta infractori de nivel relativ mic, pentru infracţiuni de nivel relativ mic. Şi atunci se pune problema dacă această tehnologie e folosită în mod proporţional”, arată Ed Bridges.

Jumătate de milion de camere de supraveghere la Londra

La Londra, aceste camere de luat vederi sunt practic PESTE TOT. Capitala britanică are un număr estimat de 500. 000 de camere de supraveghere în funcţiune non-stop, mai multe decât oricare alt oraş european !

Experţii spun că Marea Britanie a devenit un veritabil stat supraveghetor. Dar foarte puţini britanici par deranjaţi de acest lucru.

„Chiar dacă ai totală încredere în poliţia ta şi în guvernul tău, e foarte posibil să se elaboreze tehnologie de supraveghere care ar putea deveni extrem de periculoasă şi transformată în armă împotriva populaţiei, peste doar câţiva ani, dacă ajunge la putere un guvern mai autoritar sau rasist, xenofob, homofob sau sexist”, spune Stephanie Hare, expert în biometrică.

Aceasta nu e o temere exagerată: în prezent, deja mulţi acuză poliţia londoneză de rasism şi spun că londonezii care nu sunt albi sunt opriţi şi percheziţionaţi mai des decât ceilalţi.

Ed Bridges se teme că folosirea pe scară largă a tehnologiei recunoaşterii faciale ar putea exacerba această discriminare.

„Nu cred că tehnologia e suficient de fiabilă pentru ca oamenii obişnuiţi să fie încrezători că pot merge pe stradă, pot trece pe lângă aceste camere fără să ajungă ţinta unor acuzaţii false. Şi cred că e un lucru care trebuie bine lămurit, mai ales pentru femei, mai ales pentru minorităţile etnice, care sunt mult mai pasibile să ajungă ţinta unor false identificări”, spune  Ed Bridges.

Până şi populaţia britanică începe să-şi doteze casele cu camere cu tehnologie de recunoaştere facială. Un agent de vânzări spune că e o piaţă în creştere.

„Pentru că acum poţi intra pe Facebook, poţi lua pozele de profil ale oamenilor şi le încarci cu uşurinţă în propriile tale programe. Poliţia pune pe internet imagini cu infractorii din zonă. Tu le poţi adăuga în sistemul tău de securitate. Şi când acea persoană trece prin faţa camerelor tale, sistemul ţi-o semnalează. Acum e foarte simplu”, explică Richard Davies, vânzător cu amănuntul.

Recunoaștere facială pentru a servi clienții în ordine la bar

Se pare că intimitatea e un lucru de domeniul trecutului. Unii patroni de pub au început chiar să folosească aceste camere cu recunoaştere facială ca să-şi servească clienţii în ordinea corectă.

Ed Bridges consideră că folosirea acestei tehnologii este extrem de îngrijorătoare.

Şi speră că procesul intentat de el va alerta britanicii cu privire la acest pericol.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile protejate de o aură divină până în Ajunul Crăciunului. Sunt binecuvântate
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Băieții de la Vunk, prima reacție după moartea lui Nicu Sârghea: „Nu există cuvinte suficiente pentru a...
Film Now
Salma Hayek, pozată fără haine în saună, acoperită doar de două prosoape minuscule. "Cum să dai internetul...
Adevarul
Alimentele care ajută la întărirea sistemului imunitar în timpul sezonului de rece: „Pot susține sănătatea...
Newsweek
Care pensionari rămân fără pensie în 2 săptămâni dacă nu au acest document? E ultimul termen
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Charlize Theron, superbă, statuară și senină și la o ieșire cu fiicele ei. Cum arată când renunță la rochiile...
UTV
Raluka, despre cum l-a cunoscut pe iubitul ei cu 22 de ani mai in varsta. „Am stat la povesti vreo 6 ore"